Rugăciunea în viziunea și practica Sfântului Paisie
Sfântul Paisie era, fără putință de tăgadă, un om al rugăciunii. El nu era doar un teoretician al rugăciunii, ci efectiv un om care a înțeles că singura cale a omului de a intra în comuniune cu Dumnezeu este rugăciunea.
Din scrierile sale, am cules câteva citate despre rugăciune, pe care le enumerăm în cele ce urmează:
„Când stai să te rogi, fă-ţi mintea ta preot şi inima ta altar”.
„Rugându-te cu atenție, păzește-te cu mare băgare de seamă, ca să te rogi în psalmi și rugăciuni cu frică, bucurie, sârguință fierbinte și închinăciune adâncă icoanei Dumnezeiești”.
„Cheamă-L pe Dumnezeu din adânc, pentru că zice: Din adâncuri am strigat către Tine, Doamne! Scoate-ţi din adâncul inimii glasul, fă taină din rugăciunea ta”.
„Rugăciunea nu este numai a minţii, adică nu este săvârşită numai cu mintea şi cu gura, căci aceasta fiecărui creştin ce vrea să se mântuiască se cuvine [a o face], ci prin iscusinţa minţii în inimă lucrată, cu numele lui Dumnezeu, străpungere este a vrăjmaşului nevăzut”.
Deci, rugăciunea adevărată implică o participare a omului în totalitatea sa, cu toate puterile și facultățile sale, fiind singura roditoare de har pentru mântuire și constituindu-se ca o platoșă împotriva puterilor celui rău, după cum spune Mântuitorul: „Acest neam de demoni nu iese decât numai cu post și cu rugăciune” (Matei 17, 22)
Rugăciunea lui Iisus, așa cum a fost învățată de Sfântul Paisie: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine!”
„Dacă cineva, cu dorinţă şi neîncetat spune această rugăciune, atunci în scurt timp, în el pogoară Sfânta Treime, Tatăl și Fiul şi Sfântul Duh, şi creează în el lăcaş. Dacă stai, şezi, mănânci, călătoreşti ori faci altceva ‒ rosteşte întotdeauna această rugăciune cu străduinţă, îndemnându-te către ea, pentru că ea nimiceşte vrăjmaşii nevăzuţi, precum ostaşul nimiceşte duşmanii cu suliţa”. Cu aceste îndemnuri îi îmbia nevoitorul Părinte stareț Paisie pe ostenitorii sfintei mănăstiri a Neamțului, undeva în secolul XVIII.
Sfântul Paisie aduce dovezi asupra faptului că Rugăciunea lui Iisus era cunoscută şi practicată de creştini încă din vechime. El citează dintr-o scriere a Sfântului Simeon Noul Teolog, în care acesta vorbeşte despre păzirea inimii de gândurile necurate prin rostirea în minte a Rugăciunii numelui Domnului nostru Iisus Hristos.
Sfântul Paisie arată că deprinderea Rugăciunii lui Iisus este o adevărată artă duhovnicească. Printre autorii de referinţă invocaţi se numără Sfântul Isihie al Ierusalimului, care, într-un loc, scrie: „Trezvia este artă duhovnicească, care izbăveşte cu totul pe om, cu ajutorul lui Dumnezeu, de cugetele şi cuvintele pătimaşe şi de fapte viclene”.
Cuviosul Paisie vorbeşte despre virtuţile pe care trebuie să le dobândească cel ce practică această rugăciune – smerenia şi ascultarea – şi despre necesitatea de a avea un povăţuitor duhovnicesc încercat: „De aceea, cel ce doreşte să înveţe această lucrare dumnezeiască trebuie, după Sfântul Simeon Noul Teolog, să se predea pe sine cu totul sub ascultarea unui om temător de Dumnezeu, sârguincios păzitor al poruncilor dumnezeieşti şi încercat în această nevoinţă duhovnicească, care să poată arăta ucenicului său calea cea dreaptă către mântuire”.
Scrierile rămase de la Sfântul Paisie se referă la situaţia în care un nevoitor doreşte să se iniţieze în practica Rugăciunii lui Iisus, dar este lipsit de un povăţuitor încercat – „căci, în timpul de azi, scrie el, e mare lipsă de povăţuitori iscusiţi în această lucrare”. Cu alte cuvinte, deşi are un duhovnic, un povăţuitor duhovnicesc, acesta nu se îndeletniceşte cu rostirea Rugăciunii lui Iisus. În acest caz, novicele nu trebuie să cadă pradă deznădejdii, ci, „continuând să petreacă în adevărata ascultare după poruncile lui Dumnezeu, cu smerenie şi cu frica lui Dumnezeu, iar nu în viaţă de capul lui şi fără ascultare, din care de obicei izvorăşte ispita, şi punându-şi toată nădejdea în Dumnezeu, să se supună învăţăturii preacuvioşilor părinţilor noştri care învaţă despre această lucrare sfântă şi de la ei să înveţe această rugăciune”. Făcând deci ascultare de părintele duhovnic, luptând cu patimile proprii pentru respectarea dumnezeieştilor porunci, creştinul care râvneşte să deprindă Rugăciunea lui Iisus va beneficia de ajutorul nevăzut şi tainic al Sfinţilor Părinţi care au dobândit-o în timpul vieţii lor pământeşti şi s-au dovedit a fi mari dascăli ai ei, prin cuvântul scris sau vorbit: „Şi, în tot cazul, harul dumnezeiesc va grăbi să le vină în ajutor, prin rugăciunile Sfinţilor Părinţi, ca să înveţe fără îndoială acest sfânt lucru.”

Pr. Protopop PETRU ROSOCA