Vechitestamentarul Tobit s-a învrednicit de mare dar, ca unul din cei șapte arhangheli, pe nume Rafael, să intre în casa lui și mai mult decât atât, să-l însoțească într-o lungă și grea călătorie pe fiul acestuia, Tobie. De abia după ce s-au întors din călătorie, s-a descoperit familiei cine este el de fapt.

            Înainte de moartea sa, Tobit, acest om „adevărat și drept”, lasă fiului său învățături foarte înțelepte, ce pot fi grupate în zece povețe. Toată „cartea lui Tobit este un fel de cod moral al unei familii iudaice, aflate în captivitatea babilonică” (arhiep. Bartolomeu Anania). Povețele lui Tobit, date fiului său Tobie, pot fi edificatoare pentru familia cea mare a creștinilor din toate locurile și timpurile. Ele pot constitui lumina pașilor tinerilor noștri. Pentru Sfinții Părinți „Tobit este un prototip al creștinilor” (Cristian Bădiliță). Cartea lui Tobit „iese în evidență prin povețele sale de excepție”, scrie în Enciclopedia biblică arhimandritul Nichifor. Aceste învățături de mare profunzime  se află în capitolul patru al cărții lui Tobit. M-am străduit să le așez în ordinea lor valorică, punând prima dată obligațiile față de Dumnezeu, pe urmă față de sine, față de părinți și față de aproapele.

1. Adu-ți aminte în toate zilele, fiule, de Domnul Dumnezeul nostru și să nu dorești a greși și a călca poruncile Lui. Binecuvântează pe Domnul Dumnezeul tău în tot timpul și cere de la El ca drumurile tale să fie drepte, iar cărările și gândurile tale să izbândească, căci nu orice neam are chibzuință, ci însuși Domnul dă toate bunătățile.

2. Fă ce-i drept în toate zilele vieții tale și nu umbla pe căile nedreptății, căci dacă tu lucrezi întru adevăr, vei izbuti în toate lucrările tale. Ceea ce urăști tu însuți, aceea nimănui să nu faci.

3. Dă milostenie din averea ta și să nu aibă ochiul tău părere de rău când vei face milostenie; nu-ți întoarce fața ta de la nici un sărac și atunci nici de la tine nu se va întoarce fața lui Dumnezeu. Pe măsura avuțiilor tale, fă din ele milostenie. Când ai mult, dă mai mult; dacă ai puțin, dă mai puțin, dar nu te teme să faci milostenie, căci îți vei aduna comoară bună pentru ziua nevoii. Că milostenia izbăvește de la moarte și nu te lasă să te cobori în întuneric. Adu din pâinea ta la mormântul drepților, dar nu le da păcătoșilor.

4. Păzește-te, fiule, de orice desfrânare și, înainte de toate, ia-ți soție din seminția părinților tăi, nu-ți lua soție străină.

5. Ia seama, fiul meu, în toate lucrurile tale să fii binecrescut în toată purtarea ta. Cere sfat de la orice înțelept și nu disprețui nici un sfat folositor.

6. Vin până la îmbătare să nu bei și beția să nu călătorească cu tine pe cale.

7. Din lene izvorăște sărăcia și lipsa mare, căci lenea este mama foamei.

8. Cinstește-o pe mama ta și n-o părăsi în toate zilele vieții ei și fă ce este plăcut în fața ei. Nu-i întrista duhul cu nimic. Adu-ți aminte, fiule, că ea a înfruntat multe primejdii pentru tine când te-a purtat în pântece. Fiule, când voi muri, să mă îngropi! Când ea va muri, s-o îngropi lângă mine, în același mormânt.

9. Fiule, să iubești pe frații tăi și să nu te mândrești cu inima ta față de frații tăi și față de fiii și fiicele poporului tău, încât să nu-ți iei femeie de la ei, pentru că din mândrie izvorăște pieirea și multă tulburare.

10. Plata celor ce lucrează la tine nu o amâna pe mâine, ci dă-le-o îndată, căci și ție se va răsplăti de vei sluji lui Dumnezeu.

Asupra fiecărei povețe merită să cugetăm mult și, fără îndoială, vom constata că nu și-au pierdut actualitatea. Constatăm că dreptul Tobit subliniază faptul că Dumnezeu este viața noastră. Se pare că două dintre povețele lui primesc  o atenție deosebită, și anume: milostenia și cinstirea mamei. Foarte interesant este faptul că vorbește despre mândrie prin prisma iubirii față de frați. Câtă profunzime în această învățătură! Mândria se pare că prinde rădăcini  în ura dintre frați, dintre cei apropiați în sânge și credință și de aici începe să se dezvolte, dar păgubește întâi de toate pe cel ce o cultivă și o răspândește, rodind în sufletul acestuia multă tulburare. Porunca „să nu-ți iei femeie străină!” trebuie privită în toate dimensiunile ei. Iudeii cereau aceasta datorită faptului că celelalte neamuri erau străine de credința în Dumnezeul cel adevărat. Tinerii noștri tot așa trebuie să privească căsătoriile lor. Indiferent ce ar fi, nu ne putem lepăda de Dumnezeul cel viu, cel adevărat.

Precum acest om drept a fost o excepție în poporul iudeu, privind buna viețuire în Dumnezeu și aleasa creștere ce a dat-o unicului său fiu, tot așa în aceste vremuri, când, vorba unui gânditor bisericesc, „învățătura creștină nu este conștientizată la sferă largă, ci este ironizată”, părinții care vor avea parte de bucurii duhovnicești din partea copiilor, vor fi o excepție. Nădăjduim că aceste povețe pot contribui la îndreptarea privirilor noastre, a părinților și a copiilor creștin-ortodocși, la Pruncul Iisus, care creștea „… cu înțelepciunea și cu vârsta și cu harul la Dumnezeu și la oameni” (Lc. 2,12).

Vicar Pr. Dr. Nicolae Lauruc