Ne aflăm în zi de mare sărbătoare, în care Biserica  prăznuiește momentul Pogorârii Duhului Sfânt peste Sfinții Apostoli în ziua Cincizecimii. Această sărbătoare o putem considera drept Ziua de naștere a Bisericii în chip văzut ca fiind ,,trupul” al cărui cap este Domnul Iisus Hristos. În ziua acestui mare praznic, după predica Sfântului Apostol Petru s-au convertit la creștinism ,,ca la trei mii de suflete” (Fapte 2,41), care au constituit prima comunitate creștină din Ierusalim.

Evenimentul pogorârii Duhului Sfânt peste Apostoli este descris în Sfânta Scriptură de Evanghelistul Luca în cartea Faptele Apostolilor în capitolul 2. Despre acest eveniment ne vorbește și Sinaxarul zilei de Luni a Sfintelor Rusalii: ,“În această zi, în Lunea Rusaliilor, prăznuim pe însuși Preasfântul de viață Făcătorul și întru tot puternicul Duh, Unul din Treime, Dumnezeu, Cel de o cinstire, de o ființă și de o slavă cu Tatăl și cu Fiul.

     În ziua Cincizecimii S-a pogorât Duhul Sfânt, în chip de limbi de foc, peste Sfinții Apostoli, în foișorul unde stăteau ei, și s-a așezat peste fiecare dintr-înșii. Pentru cinstirea Sfântului Duh, dumnezeieștii Părinți, care pe toate bine le-a tocmit, cu prilejul Cincizecimii, au rânduit o sărbătoare deosebită, în această zi a Rusaliilor”.

          Întrucât la acest mare praznic sărbătorim a treia Persoană a Sfintei Treimi, pe Duhul Sfânt, m-am gândit, pe baza Sfintei Scripturi să vorbesc despre prezența și darurile Duhului Sfânt în creația Sfintei Treimi.

              Prezența Duhului Sfânt în Vechiul Testament

          Cunoașterea lui Dumnezeu nu este un rezultat al efortului nostru, ci rod al descoperirii divinității Care Se revelează pe Sine omului. Dumnezeu ni se descoperă treptat în Sfintele Scripturi,  mai întâi în Vechiul Testament ca Unicul Dumnezeu, iar mai apoi, în Noul Testament, ca Dumnezeu Unul în ființă, dar întreit în Persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.

          În cele ce urmează mă voi referii la Persoana Duhului Sfânt prezentă în Vechiul Testament, dar și la principalele puncte noutestamentare, care expun lucrarea Sfântului Duh în iconomia mântuirii lumii.

          În Vechiul Testament, din primele pagini ale Scripturii, descoperim prezența Duhului Sfânt. În referatul despre creație ni se spune că asupra materiei nedefinite încă, Duhul lui Dumnezeu Se purta deasupra apelor (Fac. 1,2). În interpretarea  Sfântului Vasile cel Mare, acest pasaj arată puterea creatoare a Duhului Sfânt. Tot în cartea Facerii se prezintă sfatul dumnezeiesc: „Să facem om după chipul și asemănarea Noastră„ (Fac. 1, 6), a fost înțeles de exegeții creștini ca fiind sfatul dumnezeiesc al Preasfintei Treimi. Lucrarea Sfântului Duh la creație este descrisă și în cartea Psalmilor: ,,Cu Cuvântul Domnului cerurile S-au întărit și cu Duhul gurii Lui toată puterea lor” (Psalmul 32,6).

Una din cele mai cunoscute teofanii în istoria poporului ales din Vechiul Testament, este cea de la stejarul Mamvri (Fac. 18).  Acest capitol descrie cum Dumnezeu se arată lui Avraam  în chipul a trei Oameni și, deși sunt Trei, Avraam Li se adresează la singular: „Doamne, de am aflat har înaintea ta...” (18, 3).

 Mai clar însă, Persoana Duhului Sfânt este prezentă în Vechiul Testament în aleșii lui Dumnezeu care au condus poporul Israel, amintim pe:  Moise (Num. 11, 16-17), Iosua (Num. 27, 18), sau judecătorii: Ghedeon (Jud. 6, 34), Ieftae (Jud. 11, 29), Samson (Jud. 13, 25).

Vechiul Testament ni-L prezintă pe  Duh Sfânt ca fiind  cel care unge pe primii regi: Saul (I Reg. 11, 6) și David (I Reg. 16, 13). De asemenea, în cărțile profetice, Proorocia este prezentată ca lucrare a Duhului lui Dumnezeu. Astfel, Duhul Domnului îl poartă pe Ilie Tesviteanul (III Reg. 18, 12) și prin același Duh, David (II Reg. 23, 2), Isaia (Is. 48, 16), Iezechiel (Iez. 2, 2) și alții proorocesc.

            Lucrarea Duhului Sfânt în Noul Testament

          În Noul Testament, prezența și lucrarea Duhului Sfânt este prezentată ca fiind în strânsă legătură cu lucrarea Tatălui și a Fiului, în iconomia mântuirii lumii. Duhul Sfânt Se pogoară în pântecele Fecioarei Maria la Buna Vestire (Lc. 1, 35); Se pogoară în chip de porumbel la Botez peste Hristos cufundat în apele Iordanului (Lc.3, 21-22); Hristos este plin de Duhul Sfânt, Care-L duce în pustia Carantaniei (Lc. 4, 1). Mai mult, Duhul Sfânt este activ în minunile pe care le-a lucrat Hristos (Mt 12, 28) si-L susține în momentul Jertfei pe Cruce (Evr. 9, 14).

    În marea cuvântare de despărțire, Hristos descoperă ucenicilor faptul că urmarea preamăririi Sale prin Pătimiri și Înviere va fi pogorârea Duhului Sfânt. Hristos caracterizează Persoana Duhului ca Mângâietor – adică Cel care îi va susține într-o lume ostilă, și Duh al Adevărului – ca Cel prin care umanitatea va avea acces la Adevăr (In. 14, 6). Același Duh Sfânt le va aduce aminte și îi va învăța toate pe ucenici și pe urmașii lor, mărturisind pe Hristos ( In. 15, 26). De asemenea, Duhul Sfânt  le va vesti pe cele viitoare ( In. 16, 30) și va slăvi pe Hristos ( In. 16, 14). În ceea ce privește relația cu Tatăl și cu Fiul, Duhul Sfânt de la Tatăl purcede și este trimis de Fiul de la Tatăl ( In. 15, 26) .

          După Înălțarea la cer a Domnului Hristos, Duhul Sfânt se pogoară peste lume, nu ca să-l înlocuiască pe Hristos, ci ca să extindă lucrarea Acestuia.

          În final ne vom referi și la darurile Duhului Sfânt, pe care le găsim atât în Vechiul Testament cât și în Noul Testament.

          În Vechiul  Testament, profetul Isaia, în cartea sa, inspirat de Dumnezeu ne prezintă în capitolul 11, versetele 2 și 3  șapte daruri ale Duhului Sfânt: ,,Şi Se va odihni peste El Duhul lui Dumnezeu, duhul înţelepciunii şi al înţelegerii, duhul sfatului şi al tăriei, duhul cunoştinţei şi al bunei-credinţe. Şi-L va umple pe El duhul temerii de Dumnezeu.” După Sfântul Maxim Mărturisitorul, prin darul temerii încetăm să mai păcătuim, iar prin cel al tăriei începem lucrarea virtuților. Celelalte daruri ne conduc spre iluminare.

          În Noul Testament, Apostolul Pavel pomenește de zece daruri ale Sfântului Duh: „Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea, curăția“ (Gal. 5, 22).

          Sfîntul Ioan Gură de Aur, vorbind despre Darurile Duhului Sfânt, spunea într-o omilie a sa la Rusalii: „Te întreb, care bunătate din cele ce alcătuiesc mântuirea noastră nu s-a înfăptuit prin Duhul Sfânt? Prin Sfântul Duh ne-am izbăvit de robie, am fost chemați la libertate, am fost urcați la înfiere, am fost plăsmuiți din nou, de sus, ca să spun așa, și am lepădat povara grea și urât mirositoare a păcatelor. Prin Duhul Sfânt avem soboare de preoți, avem cete de învățători. Din izvorul acesta avem și darurile descoperirilor și harul vindecărilor. De aici își au obârșia și toate celelalte cu câte se împodobește biserica“.

          Sfântul Serafim de Sarov, un mare Sfânt al Bisericii Ortodoxe (1759 – 1833), într-o discuție cu fiul său duhovnicesc Motovilov despre adevăratul scop al vieții creștinilor pe pământ spune: ,,Adevăratul scop al vieții noastre creștine constă în dobândirea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu. …Dar ia aminte, fiul meu, numai fapta bună în numele lui Hristos ne oferă darurile Duhului Sfânt”.

          Praznicul Pogorârii Duhului Sfânt ne cheamă în fiecare an să lucrăm și noi  pentru adevăratul sens al vieții noastre, acela de a ne împărtăși de darurile Duhului Sfânt revărsate în lume prin Biserica lui Hristos.

pr. Iulian Șanta

    Bibliografie

Sf. Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh, Ed. IBMBOR, București, 1988;

Didim din Alexandria (cel orb), Despre Sfântul Duh, Ed. Sofia, 2001;

Sf. Grigorie de Nazianz, Cele cinci cuvântări teologice, Ed. Anastasia, București, 1993;

Sf. Ioan Gura de aur, Predici la Duminici și Sărbători, Ed. Bunavestire, Bacău, 1997-2005.

Arhimandritul Lazarus Moore, Sfântul Serafim de Sarov, O Biografie Spirituală, Ed. Agapis, București, 2002.

 Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, Ed. IBMBOR, București, 1998.