Minunea apariției Maicii Domnului rugându-se pentru noi, care a avut loc acum peste 1000 de ani, poate fi cel mai bine descrisă doar de către cântările închinate acestui praznic, pentru că doar aceste rugăciuni și cântări redau cel mai bine sensul duhovnicesc și bogata învățătură teologică a acestei sărbători: „Împărătesei cele alese mai înainte de veci, Împărătesei celei mai înalte decât toată făptura cerului și a pământului, care a venit oarecând la rugăciune la biserica din Vlaherne și se ruga pentru cei din întuneric, acesteia și noi, cu credință și smerenie îi serbăm Acoperământul ei cel luminos. Iar tu, ca aceea ce ai putere nebiruită izbăvește-ne pe noi din toate nevoile, ca să grăim ție: bucură-te bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău acoperământ!” (Vecernia praznicului).

            Foarte interesant de observat, pentru cei ce urmăresc cu maximă atenție cuvintele rugăciunilor, că în ziua de astăzi când căutarea minunilor, rezolvarea miraculoasă, prin credință, a problemelor noastre zilnice, au devenit o adevărată isterie, nebunie a credincioșilor superficiali, textele rugăciunilor ne atrag atenția asupra rolului principal al credinței: apropierea de Dumnezeu. Un astfel de exemplu de rugăciune este Acatistul Acoperământului Maicii Domnului, în care chiar dacă sunt enumerate minuni ale Fecioarei Maria și e slăvit ajutorul ei, totuși se subliniază prezența ei alături de cei ce suferă, fără neapărat a le rezolva problema: „apărătoarea cea tare a celor ce sunt robiți și izgoniți” (apărătoare, iar nu eliberatoare); „îngrijitoarea cea neadormită a celor ce sunt în legături și în temnițe” (îngrijitoare, iar nu eliberatoare); „ceea ce veselești cu roadele credinței pe părinții cei fără de copii” (nu aduce neapărat darul nașterii de copii, dar e alături de cei ce suferă datorită lipsei acestui dar) ș.a.m.d. Astfel de exemple ne duc cu gândul la cei ce dau năvală în biserici doar când au probleme, să li se rezolve printr-o minune, magic: oare ei își citesc cu atenție rugăciunile?

            Fragmentul care se citește la Evanghelia aproape fiecărui praznic al Maicii Domnului descrie la fel de bine relația dintre noi, Hristos și Maica Sa. Acest fragment este alcătuit din două părți, care în Evanghelii sunt despărțite: prima parte, este dată de vizita Mântuitorului la Marta și Maria, surorile lui Lazăr cel înviat din morți, arătând cum ar trebui să fie legătura noastră cu Dumnezeu, prin „partea cea bună” pe care a ales-o Maria (a sta lângă Hristos și a-L asculta); a doua parte o reprezintă cuvintele femeii din popor: „Binecuvântat este pântecele care te-a purtat și sânii care te-au hrănit”, cuvinte care reprezintă o cinstire a Maicii Domnului, cinstire bazată exclusiv pe apropierea strânsă dintre ea și Hristos, apropiere pe care nici un alt om n-a avut-o. Cuvintelor femeii din popor îi urmează confirmarea dată de către Mântuitorul (o confirmare care nu neagă înțelesul cuvintelor ei) „Așa este, dar fericiți sunt cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l împlinesc”. Aceste cuvinte ale Mântuitorului ne atrag iar atenția că mai importantă, pentru un credincios, este ascultarea constantă a poruncilor, decât trăirea unei minuni (chiar și cea a nașterii Mântuitorului). Din tot ceea ce a făcut El, nu minunile Sale sunt cele mai importante; ele sunt doar niște semne care ne îndrumă spre învățătura Evangheliei Sale.            

Fecioara Maria  este acoperământul nostru, ocrotitoarea noastră, pentru că fiind cel mai apropiat om de Hristos, având cinste de la Dumnezeu (și ce cinste poate fi mai mare decât a fi aleasă pentru a-L naște pe Fiul lui Dumnezeu), credem că, asemenea evenimentului prăznuit astăzi, ea se roagă pentru noi, fiind în același timp modelul desăvârșit de dăruire: „Pe Preasfânta (e mai apropiată de Dumnezeu decât alți sfinți), curata, preabinecuvântata, mărita, stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea și pururi Fecioara Maria, cu toți sfinții pomenind-o (pentru că și ceilalți sfinți sunt modele de dăruire), pe noi înșine și unii pe alții (nimeni nu se poate mântui singur) și toată viața noastră, lui Hristos Dumnezeu să o dăm.” Sfinții nu sunt niște personaje menite să ne rezolve problemele, dar exemple vii de la care învățăm cum să ne apropiem constant de Dumnezeu.

pr. Marius N. Lauruc