Secularizarea

        Nu putem înțelege pe deplin conflictul care există între religie și modernitate fără să facem referire la conceptul sociologic de secularizare. Secularizarea poate fi definită ca fiind „procesul de schimbare a orientării cu privire la fundamentarea religioasă a gândirii și acțiunii, cu una centrată pe lume, ca singura realitate perceptibilă” [1] .

        Atunci când vorbim despre societatea secularizată, trebuie să ne gândim care sunt ideologiile pe care aceasta se bazează și mai mult decât atât care este efectul pe care aceasta îl transmite. Desigur că, orice cauză are și un efect, de aceea se poate observa care este tendința spre care se îndreaptă lumea, atunci când, mai presus de orice, se face confuzie între sacru și profan, Biserică și societate, viață și credință.

        Rațiunea instrumentală este mai presus de toate o terminologie dată acestui fenomen al secularizării, prin care se poate observa trecerea de la raporturile dintre lucruri, la utilizarea acestora sau mai mult decât atât, la transformarea naturii.

         Când se vorbește de societatea zilelor noastre se afirmă că trăim într-o societate secularizată. Ce este o societate secularizată? Este societatea în care „ignorând cerul, omul de astăzi regăsește pământul”. În societatea noastră secularizată umanitatea contemporană este gravată de o descentrare spirituală.[2]

        Lumea cuprinsă de secularizare îl deturnează pe om de la scopul său principal: mântuirea sufletului, întorcându-l pe om de la valorile spirituale către non-valorile trecătoare ale acestei lumi. Rațiunea instrumentală sau secularizarea, intersectează doi dușmani ireconciliabili, Biserica și lumea. Trebuie să menționăm că, înainte de toate, concepția despre lume se bazează pe ideea palpabilului și a transcendentului, pe material și spiritual. Dintre cele două dimensiuni distincte, cea spirituală era primordială, fiind separată de cea materială și conținând arhetipurile după care fusese modelată lumea materială: o ierarhie de entități perfecte.

        Nu putem înțelege pe deplin conflictul care există între religie și modernitate fără să facem referire la conceptul sociologic de secularizare. Secularizarea poate fi definită ca fiind „procesul de schimbare a orientării cu privire la fundamentarea religioasă a gândirii și acțiunii, cu una centrată pe lume, ca singura realitate perceptibilă”.[3]

        Horia Patapievici descrie lumea modernă seculară ca fiind una în care catehismul principiilor metafizice protestante a fost aplicat în mod sistematic și concluzionează că „omul modern este în mod natural protestant”. La observația de mai sus, trebuie să adăugăm o serie de alți factori, cum ar fi progresele din știință și tehnologie. Totul se leagă de apariția tehnicii, a științelor, a experimentelor ce conferă o forță complexității realului. Delimitându-și metodele și frontierele, fiecare domeniu se particularizează, făcând loc ideii de o „știință a științelor” capabilă să ordoneze totalitatea cunoașterii. Industrializarea și urbanizarea, formarea statelor națiune și a naționalismului modern, marxismul, sunt alți factori ai secularizării.[4]

Familia creștină în fața secularizării

          Fiind considerat un legământ sfânt sau celula de bază a societății, familia creștină, se confruntă azi mai mult ca oricând cu probleme ce alterează buna stare din interiorul acesteia, motiv pentru care se pune întrebarea: unde este punctul final al acestui proces de secularizare care afectează atât de mult această Sfântă Taină?

          Biserica creștină mereu atrage atenția fiilor săi duhovnicești să nu se cufunde, ca într-un rost ultim al vieții, în emoțiile iraționalității. Domnul Hristos a mers la nunta din Cana ca să amintească oamenilor obârșia lor divină, ridicând nunta la valoarea și harul de Taină a Bisericii. Când însă oamenii nesocotesc această obârșie și degradează nunta, nepăzind hotarele legii, ei devin numai trup, se fac fiii pierzării, fiii diavolului, care-L răstignesc pe Hristos.

          În opera recreațiunii omului în Hristos, cele două părți trebuie să se simtă că sunt chemate la cinstea de colaboratori ai lui Dumnezeu, Care urmărește printr-înșii o intervenție divină. O astfel de socoteală o binecuvântează Dumnezeu și ridică nunta la rostul ei spiritual.

          Atitudinea pe care o adoptă societatea față de căsătorie și familie este un indiciu al nivelului ei moral. Denaturarea și criza morală prin care trece familia de astăzi, ca instituție, în societatea actuală are grave urmări: numărul crescând al divorțurilor, creșterea masivă a avorturilor, diminuarea accentuată a funcției familiei, răcirea relațiilor dintre membri familiei, ceea ce duce la creșterea divorțurilor care depășesc ca număr căsătoriile.[5]

          Problemele din cadrul familiei creștine, încep înainte de toate de la o proastă educație, lipsă de curaj în a întemeia o familie, desfrâul și avortul, de aceea și creștinii din ziua de azi manifestă serioase carențe în ceea ce privește întemeierea unei familii. Problemele cu care se confruntă familia creștină nu se rezumă numai la cele de mai sus, ci sunt mult mai multe și diferite ca prioritate, efecte, consecințe, însă ceea ce e bine de reținut este faptul că dacă s-ar lua atitudine într-un mod și mai serios în rezolvarea problemelor mari, ar dispărea din grafic multe din cele mai puțin periculoase. Modul în care este văzută familia creștină în societatea secularizată parcă este o imagine desprinsă dintr-un tablou abstract[6].

          A fi la modă cu societatea este ceva normal, totul ține de concepția actualului și imoralului. Familia creștină trebuie să păstreze legătura sfântă din cadrul tainei, oricât ar fi de încercată. Moda și mirajul prezentat vor duce familia pe o pantă a pierzării, deoarece cei care ar trebui să fie fermi în a lua hotărâri pentru păstrarea valorilor morale, sunt adeseori acaparați de noile tehnici fizice care aduc fericire. Ceea ce nu știu ei este faptul că această fericire nu este decât un mizerabil stupefiant.

Concluzie

          Trebuie să afirmăm așadar că secularizarea conduce la spargerea comunității spirituale și prefacerea ei într-o societate atomistă, într-o asociație voluntară condusă de interese limitate. S-a ajuns să se afirme că religia ține de cultură. Religia nu este o creație a spiritului uman, ci ea reprezintă, realitatea cea mai profundă a acestuia dăruită de Creator. Secularizarea este un proces nesănătos, care este îndreptat împotriva noastră. Autoafirmarea omului, în absența lui Dumnezeu, produce adesea în suflet vid spiritual, fragmentare și însingurare.

           Esenţial pentru un creştin în lupta cu secularizarea nu este aşadar respingerea sau contestarea ştiinţei, ci oferirea unui model alternativ de existenţă care integrează ştiinţa unor valori superioare interesului personal sau hedonismului, în care iubirea aproapelui şi conştiinţa morală au un rol primordial şi care poate suplini lipsa de sens moral şi spiritual pe care o resimt cei care se mulţumesc să studieze natura în speranţa că ea oferă răspuns la toate întrebările.

Pr. Iulian Șanta

Bibliografie

1. Pr. lect. univ. dr. Borca Vasile, Omenirea secularizată pe panta suicidară, Editura Universității de Nord, Baia Mare, 2008.
2. Donald McKim, Westminster Dictionary of Theological Terms, Editura Westminster John Knox, Louisville, 1996.
3. Horia Roman Patapievici, Omul recent-O critica a modernității din perspectiva întrebării „Ce se pierde atunci când ceva se câștigă”, Editura Humanitas, Bucureşti, 2001.
4. Olivier Clement, Despre secularizare, traducere în română de Daniela Cojocariu, în „Revista Contacts”, Anul LI, nr. 187, Franța, 1999,
5. Pr. drd. Vasile Pop, Familia creștină – imperativul misionar al Bisericii în societatea contemporană. Accente și remedii misionare, în „Glasul Bisericii”, nr. 1-6, 2018

---

[1] Donald McKim, Westminster Dictionary of Theological Terms, Editura Westminster John Knox, Louisville,

1996, p. 253.

[2] Olivier Clement, Despre secularizare, traducere în română de Daniela Cojocariu, în „Revista Contacts”, Anul

LI, nr. 187, Franța, 1999, p. 16.

[3] Donald McKim, Westminster Dictionary of Theological Terms, Editura Westminster John Knox, Louisville,

1996, p. 253.

[4] Horia Roman Patapievici, Omul recent-O critica a modernității din perspectiva întrebării „Ce se pierde

atunci când ceva se câștigă”, Editura Humanitas, Bucureşti, 2001, p. 113.

[5] Pr. lect. univ. dr. Borca Vasile, Omenirea secularizată pe panta suicidară, Editura Universității de Nord,

Baia Mare, 2008, p. 51.

[6] Pr. drd. Vasile Pop, Familia creștină – imperativul misionar al Bisericii în societatea contemporană. Accente și remedii misionare, în „Glasul Bisericii”, nr. 1-6, 2018, p.112.