Cercetând Sfintele Scripturi, încă din primele pagini, aflăm că Dumnezeu purtând de grijă omului pe care l-a creat și nevrând ca acesta să fie singur și mereu să resimtă singurătatea, i-a făcut soție, o colaboratoare și un sprijin pentru viață.

Începând din momentul respectiv, femeia a însemnat jumătatea care îl completează pe bărbat. De aceea dragostea nemărginită față de om, Dumnezeu o arată atunci când oferă binecuvântarea ca aceștia să poată întemeia o familie și nu doar să simtă o atracție trupească. De aceea unirea trupească a bărbatului cu femeia admisă doar în cadrul căsătoriei are și valențe spirituale, întrucât cei doi vor urmări împreună să ajungă la țelul final, mântuirea.

Din textele Noului Testament putem deduce limpede că Mântuitorul Hristos a sfințit căsătoria prin participarea la Nunta din Cana Galileii. În acest sens legătura cu care Taina Căsătoriei îi unește pe bărbat și pe femeie, rămâne sfântă și veșnică, deoarece ea este binecuvântată și consfințită de însuși Întemeietorul Bisericii, adică de Mântuitorul Hristos. De aceea legătura dintre bărbat și femeie este asemănată de Sfântul Apostol Pavel cu legătura sfântă și tainică dintre Hristos și Biserică (Efes. 5,23), rezultatul fiind indisolubilitatea căsătoriei, adică acel caracter trainic și statornic din sânul familiei.

Libertatea omului asumată în mod egoist și fără urmă de responsabilitate, din dorința de ceva mai modern și din dorința de a fi mereu mai presus, l-a determinat ca, prin gândirea sa, să dezvolte diferite păcate, câteodată de-a dreptul anomalii, care negreșit stau la baza dezmembrării familiei. Căsătoria încheiată într-o societate secularizată, modernă, îl scoate pe Dumnezeu din viață, având certitudinea că orice om se poate descurca și singur fără intervenția lui Dumnezeu. O astfel de familie percepută după gândirea omului modern (muritor), niciodată nu va urmări scopul ultim, acela de dobândire a asemănării cu Dumnezeu, ori „familia creștină are ca scop sau vocație desăvârșirea soților, mântuirea lor, prin cultivarea virtuților creștine. Căsnicia este un adevărat altar de jertfă a egoismului, a ambițiiilor și a dorințelor personale, spre dobândirea armoniei conjugale, a iubirii și prețuirii, a sprijinului și ajutorului reciproc.”[1]

În  societatea contemporană s-au produs multe schimbări care au modificat într-o mare măsură funcțiile familiei. Criza familiei în viața cotidiană este provocată în special de criza spirituală și morală a omului, aici intrând și criza economică, afectând astfel în foarte mare măsură relațiile interumane. Lumea secularizată face ca familia să cadă de la scopul său principal: mântuirea sufletului. Efectul negativ al secularizării îl face pe om, ca în cadrul familiei să pună mai mare preț pe trup decât pe suflet, fiind astfel dominat de valorile pământești trecătoare, decât de cele cerești nemuritoare.

Datorită indiferentismului și relativismului religios, rezistența împotriva fenomenului de secularizare este foarte grea, și asta datorită faptului că secularizarea anihilează sau pune la îndoială toate valorile sănătoase ale societății, inclusiv ale familiei. Dacă viața partenerilor care compun familia, nu va fi o viață spirituală ancorată în viața Bisericii, negreșit aceasta va duce la dezmembrarea ei. Așa se face că, odată cu trecerea timpul s-au format o serie de fenomene stranii, care stau la baza destrămării familiei.

1. Desacralizarea concepției despre familie

Familia de astăzi se zbate și se confruntă cu noi ideologii și provocări lipsite de intervenția lui Dumnezeu. Rolul familiei în societate este mereu într-o continuă scădere, datorită faptului că toate valorile sacre care reprezentau familia au fost date la o parte. Valorile familiei creștine au dispărut tocmai pentru că sacralitatea a dispărut din cadrul familiei. Dacă viața de familie nu va fi ancorată în învățătura Bisericii, a cărei cap este Hristos, ea negreșit va cădea de pe făgașul care culminează cu mântuirea.

b. Educație pentru familie eronată și deformată

Motivul principal care a stat la formarea educației eronate despre familie, în mare parte a fost cel economic. Pentru un trai mai bun, familiile proaspăt căsătorite și apoi în special tinerii au emigrat în țările străine cu precădere în spațiul european, unde au avut parte de contact cu familia secularizată și datorită viețuirii în comun, aceasta cu tot cu învățătura sa deformată, a fost luată ca drept model.

Așa se face că familia contemporană se află într-o mare criză, tocmai din cauză că tinerii au deprins învățătura eronată despre familie, și în special aici se numără ideea că familia este ceva învechit, iar mai apoi odată cu trecerea timpul s-a recurs și la banalizarea valorilor morale, sănătoase ale familiei.

Fiecare om este special în felul său, însă pentru a putea depăși criza la care a fost supusă familia, este nevoie de o conlucrare strânsă dintre Biserică și familie. Dacă aceste două părți o să conlucreze completându-se și ajutându-se reciproc, toate învățăturile care discreditează familia vor fi smulse din rândul oamenilor, și doar atunci familia va putea duce o viață echilibrată, formând în același timp climatul afectiv și moral necesar dezvoltării umane.

c. Amânarea vârstei căsătoriei (burlăcia)

O altă cauză care a dus o grijă în plus Bisericii, este faptul că datorită concepțiilor denaturate privind familia, momentul căsătoriei este tot mai amânat. Dacă în societățile tradiționale, de demult, vârsta potrivită la femeie pentru căsătorie era până în 25 de ani, acest lucru odată cu trecerea timpului s-a schimbat semnificativ, aducând cu sine consecințe grave pentru întreaga umanitate.

Pentru a putea depăși punctul prin care omul a fost motivat de faptul mult întâlnit printre tineri, cum că nunta înseamnă bani aruncați pe fereastră, omul ar trebui să privească această mare taină strict spiritual. Și în fond, doar în acest fel omul își va schimba gândirea și va recurge cât mai repede posibil la primirea binecuvântării lui Dumnezeu de a fi continuatorul vieții pe pământ.

d. Desfrâul

Desfrâul, în orice împrejurare, mereu va căuta plăcerea clipei, iar finalul negreșit îl va conștientiza pe individ că a trăit de fapt fericirea în deziluzie. De aceea pentru a proteja familia de acest păcat, membrii care o compun, bărbatul și femeia ar trebui să cunoască faptul că iubirea sinceră și respectul reciproc al soților, exprimate prin fidelitatea conjugală, prin nașterea, creșterea și educarea copiilor, este piatra de temelie a familiei creștine pe care trebuie să o ocrotească cu toată străduința și responsabilitatea prin împlinirea voii lui Dumnezeu.

e. Avortul

În nici o societate, potrivit învățăturii creștine nici un motiv nu poate justifica avortul, cauza acestei fărădelegi, după spusele multor Sfinți Părinți nu este alta decât lipsa de iubire maternă și paternă. Viața pentru fiecare om are o valoare inestimabilă, de aceea omul a fost pus pentru a o proteja și nu pentru a o altera. În acest sens, familia creștină are menirea ca prin viețuirea ei, sub toate aspectele, să dovedească o grijă cu totul specială pentru viață și tot mai mult a arăta societății secularizate că tot ce este comis împotriva ființei umane, este comis împotriva voinței lui Dumnezeu, în felul acesta neîmplinindu-se voia lui Dumnezeu.

f. Homosexualitatea

Biserica mereu s-a opus și a condamnat cu vehemență aceste comportamente deviate și extrem de urâte care nu au, și nici nu pot avea nicio compatibilitate cu legea morală ortodoxă. Creștinul a privit mereu homosexualitatea ca o gravă abatere de la învățătura Bisericii tocmai pentru că, într-un fel sau altul, „denaturează grosolan scopul și funcțiunea firească a organelor trupești, nu au nici o valoare procreatoare și se constituie într-un fel de parodie a unirii într-un singur trup.”[2]

Datorită unor astfel de moravuri pâgăne, astăzi omenirea asistă direct la subminarea celulei de bază a societății, care este familia. Însă dacă creștinismul autentic se va opune acestor fărădelegi și va promova valorile creștine prin dezaprobarea homosexualității, atunci viața de familie cu nimic nu va fi minimalizată, ci mereu va prospera în duhul tradiției creștine.

g. Eutanasia

Suferința venită asupra oricărui membru al familiei trebuie purtată cu multă demnitate, pentru că, a fi creștin înseamnă a participa la viața în Hristos care nu a asumat suferința în mod inutil. Biserica nu a exclus niciodată suferința, ci cu multă demnitate a afirmat faptul că într-o familie orice suferință venită, trebuie asumată de toți membrii, căci căsătoria nu-i doar un mijloc de a câștiga plăceri, nici o asigurare împotriva neputințelor de la bătrânețe, ci este comuniune și dăruire. Scopul căsătoriei este desăvârșirea personală a soților și procreația.

Moartea fizică este o realitate, suferința venită niciodată să nu stea la baza dezmembrării familiei, ci mereu aceasta trebuie primită cu multă responsabilitate și mereu privită, negreșit ca un mijloc de unire cu Dumnezeu.

          Creștinismul mereu a fost realist, recunoscând problemele cu care se confruntă membrii unei familii. Însă cei care se limitează  doar la fericire și la plăceri nu vor putea să rabde și să treacă peste orice încercări s-ar abate. Ar fi bine ca nici o familie să nu își îngroape talanții primiți la Sfânta Taină a Cununiei, să nu se rezume doar la denumire, ci să aibă cu adevărat o anumită atitudine și un anumit comportament, demne pentru familii și societate.

Așadar omul niciodată să nu-L înlocuiască pe Dumnezeu cu ceea ce este material și trecător, ci mereu să știe că Singurul care poate să fie liman de scăpare și ajutor în nevoi este doar Dumnezeu, iar drumul spre Hristos îl asigură respectarea poruncilor și sfințenia vieții.

---

[1] Pr. prof. dr. Ioan C. Teșu,  Familia creștină, școală a iubirii și a desăvârșirii, Ed. Doxologia, Iași, 2011, p. 118.

[2] Pr. prof. dr. J. Breck, Darul sacru al vieții, Traducere și Cuvânt înainte de Prea Sfințitul Dr. Irineu Pop Bistrițeanul, Ed. Patmos, Cluj Napoca, 2001, p. 128.

prof. Bogdan Moisuc