
Nevoia elevilor de a participa la viața spirituală, de formare a unui caracter moral puternic, de a sprijini dezvoltarea lor personală și spirituală, precum si declararea anului 2024, în Patriarhia Română, ca An Omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An Comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, au fost doar câteva din premisele importante pentru implementarea concursului „Împreună cu Hristos prin viață”, care anul acesta a ajuns la a VIII-a ediție. Acest concurs s-a desfășurat cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, având ca organizatori ai proiectului: Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, Inspectoratul Școlar Județean Cluj, Inspectoratul Școlar Județean Buzău și Colegiul Național Pedagogic „Gh. Lazăr” Cluj Napoca.
La acest concurs au luat parte elevii Școlii Gimnaziale Crăciunești și elevii Școlii Gimnaziale Crasna Vișeului, care au fost îndrumați de dl. Prof. Moisuc Bogdan. La etapa județeană, care s-a desfășurat în data de 20.01.2024, au participat 18 elevi, iar 5 elevi s-au calificat cu punctajul 100/100 la etapa naționala cu participare internațională desfășurată în data de 03.02.2024.
Prin parteneriatele pe care le au aceste două unități școlare cu Bisericile Parohiale, dorind valorizarea elevilor participați, premierea s-a făcut în data de 31.03.2024, după Sfânta Liturghie în fața întregii comunități eclesiale. De asemenea în data de 13 Aprilie 2024 s-a desfășurat etapa județeană a olimpiadei de Religie Ortodoxă la care au participat 7 elevi din cadrul Școlii Gimnaziale Crăciunești și Școlii Gimnaziale Crasna Vișeului, fiind îndrumați de dl prof. Moisuc Bogdan. Aceștia au debutat cu bine, obținând rezultate remarcabile, dorind să participe și la alte concursuri.
prof. Bogdan Moisuc








