Radio Ucraina Internațional, emisiunea în limba română, despre ucrainenii din România

Urmare a expoziției de fotografii despre războiul din Ucraina organizată la Sighetu Marmației în perioada 7-8 septembrie, Radio Ucraina Internațional, Redacția Emisiuni în Limba Română, a prezentat pe scurt, în cadrul unei emisiuni difuzate pe data de 10 septembrie, evenimentul din capitala ucrainenilor din România. (începând cu 10’28”)

În aceeași emisiune a fost prezentat și rolul Vicariatului Ortodox Ucrainean din România în viața etnicilor ucraineni, precum și rugăciunea rostită de către Părintele Vicar Nicolae Lauruc și transmiterea mesajului Preafericitului Părinte Patriarh Daniel cu ocazia începutului noului an școlar la Liceul Pedagogic „Taras Șevcenko” din Sighetu Marmației, la invitația Doamnei Director Lucreția Semeniuc (începând cu 11’50”).

Mulțumim doamnei Carolina Jitaru, redactor al Radio Ucraina Internațional în cadrul Redacției Emisiuni în Limba Română.

Leave a comment