,,Provocările contemporane în viața familiei și a tinerilor creștini”

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în perioada 21.02-24.02.2025, părintele ieromonah Nicolae Danco, duhovnic al Mănăstirii Ucrainene Pereu din cadrul Protopopiatului Ortodox Ucrainean Lugoj, alături de alți slujitori și teologi din România (Protos. Filotei Gherman, Protos. Ciprian Miclea, Pr. Cristian Rujoni, teolog Nicolescu Alin si teologul Adrian Rotariu) s-au aflat în mijlocul credincioșilor români și ucraineni din Parohia Ortodoxă Română ,,Sf. Mc. Policarp”, Aranda de Duero, din cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, păstorită de preotul Markus Michael Muller. Pe lângă participarea la hramul acestei parohii, părintele Nicolae a susținut o conferință ca psihoterapeut EFT (o terapie centrată pe emoții de cuplu și familie), pentru ca enoriașii să conștientizeze problemele care pot apărea în relația de cuplu și familie, dacă anumite traume emoționale, nevoi neîmplinite sau frustrări interioare nu sunt rezolvate la timp cu ajutorul unui specialist, duhovnic sau psihoterapeut (psiholog).

Conferința a fost susținută sâmbătă 22.02.2025 cu tema ,,Provocările contemporane în viața familiei și a tinerilor creștini”. În cadrul acestei conferințe, părintele psihoterapeut Nicolae Danco a încercat să-i determine pe ascultători să înțeleagă că provocarea principală care ne distruge relația este timpul folosit de multe ori nu pentru a conecta relația, ci din contră, pentru a deconecta relația. Adică, mulți dintre noi apelăm la tehnologie, socializareâ virtuală crezând că ne relaxăm, dar de fapt ne fură timpul pe care l-am putea investi într-o relație sănătoasă. Faptul că nu reușești sau de multe ori nu vrei să socializezi real cu persoanele de lângă tine, în timp poate duce la distrugerea relației. Dacă nu rezervi timp din timpul tău, pentru a-ți exprima sentimentele de bucurie și împlinire față de persoanele apropiate, dacă nu reusești să-ți exprimi verbal emoțiile tale pozitive pe care le trăiești alături de soția și de copii tăi, zi de zi, din lipsa timpului, vei ajunge după o perioadă mai scurtă sau mai lungă să constați că ești străin în propria ta familie, ești înconjurat de oameni, dar de fapt ești singur. Aceasta înseamnă că deconectarea emoțională a evoluat în relatia ta cu persoanele apropiate, pentru că nu ai reușit să investești timp din timpul tău pentru persoanele dragi. Neinvestind timp, petrecut într-un mod frumos alături de cei dragi, cei de lângă tine îți vor cere acest drept apelând la tot felul de comportamente negative. Cel mai mult vor apela la reproș, ca de exemplu: ,,nu ești implicat în relație”, ,,m-am săturat să fac totul de unul/una singur(ă)”, ,,ti-am spus sa pui obiectul acela la locul lui, dar vorbesc singur(ă)”, ,,tot timpul îți repet să faci ……, dar nu te interesează”, exemple de reproș mediu, dar se poate ajunge la reproș cu continut jignitor, umilitor, josnic de multe ori, și toate acestea pentru că celălalt se simte părăsit, abandonat și nu te mai simte ca o persoană de siguranță. Și persoana în cauză poate simți multe din emoțiile descrise mai sus, dar poate este retrasă și nu reușește să și le exprime. De aceea este foarte important timpul pe care ar trebui să îl investim în relație pentru dialog, pentru a ne exprima într-un mod frumos ce ne macină pe interior. Doar așa ne putea elibera de presiunea negativă acumulată, care la un moment dat provoacă ceartă de la un lucru de nimic. De la un lucru de nimic pornește o ceartă de ore întregi, în care se amintesc ca reproș evenimente și greșeli de acum cinci luni, de acum un an, de acum trei ani etc. Asta demonstrează că sufletele noastre au fost rănite de nepăsarea și indiferența celuilalt, repetitiv în relatie, de multe ori fără ca celălalt să fie conștient, pentru că nu a avut timp/nu a îndrăznit să stea de vorbă într-un mod vulnerabil cu persoanele apropiate. De aceea se întâmplă să constați cu multă durere, după o perioadă de timp, că ești străin față de persoanele apropiate, și ești surprins de manifestările lor comportamentale negative. Aici ajungem, în cele mai multe cazuri, pentru că nu ne acordăm timp să stăm de vorbă într-un mod vulnerabil cu soțul/soția, cu proprii copii. Ajungând și tu în acest punct le vei cere atenție într-un mod agresiv verbal și comportamental, fără să îți dai seama că de fapt îi rănești. Din acest punct intervine circularitatea, și anume, începem să ne învârtim în ,,roata hamsterului” fără să mai ajungem unii la alții. Începem să ne cerem drepturile, normale într-o relație: ,,merit să fiu iubit(ă)”, ,,merit atenția ta”, ,,vreau să știu că nu mă vei părăsi când îmi va fi greu”, ,,vreau să știu că apreciezi ceea ce fac pentru tine”, ,,vreau să știu că sunt important(ă) pentru tine”, într-un mod agresiv, pentru că durerea indiferenței tale de-a lungul timpului m-a rănit repetitiv. Când ajungem în acest punct, foarte greu se mai poate regla relația prin propriile puteri, pentru că am început ,,războiul” în care fiecare ne cerem drepturile, și ne apărăm cum știm fiecare, când celălalt prin vorbele pe care le exprimă ca reproș, jignire, umilire, ne rănește din nou și din nou. În acest caz este nevoie de un specialist, psihoterapeut, preot, psiholog, o persoană apropiată, obiectivă, care poate să recunoască această circularitate și să le poata explica persoanelor în cauză stadiul relației în care au ajuns și care sunt etapele și atitudinile necesare pentru a reveni la o relație sănătoasă. Cea mai mare problemă apare atunci când nu recunoști că ai o problemă în relația ta, încerci să maschezi, și nu ceri ajutor din cauza rușinii, ,,ce vor zice ceilalți că am ajuns aici”. Fără ajutor la timpul potrivit, se ajunge în cele mai multe cazuri la divorț, se ajunge la etapa în care copii nu mai simt nevoia să te viziteze, să te contacteze. În astfel de cazuri ajungi să fi trist, lumea să nu mai aibă niciun sens, ajungi să nu te mai poți bucura de nimic și de nimeni, anxios și desigur depresiv. Toate aceste informații nu sunt pentru a ne duce spre o stare de pesimism, ci din contră să ne facă mai conștienți de importanța relației, pentru ca viața noastră să fie una fericită, si să ne facă responsabili și constienți că atunci când văd că nu am resursele necesare pentru a repara, să caut ajutorul unui specialist.

Ierom. Nicolae Danco

Leave a comment