„Și, după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, și Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă. Iar dis-de-dimineață, în ziua cea dintâi a săptămânii, pe când răsărea soarele, au venit la mormânt. Și ziceau între ele: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la ușa mormântului?” (Marcu 16, 1-3)

A treia Duminică după Sfintele Paști este închinată femeilor mironosițe – cele dintâi vestitoare ale Învierii Domnului. Potrivit Sfintei Scripturi, trupul lui Iisus Hristos a fost pus în mormânt în grabă, vineri seara, din cauza apropierii zilei de odihnă. În tradiția iudaică, sâmbăta era zi sfântă, iar orice lucrare fizică era interzisă – chiar și deplasarea mai lungă de 2000 de pași. Din acest motiv, ritualul ungerii nu a putut fi împlinit.

 În dimineața zilei de duminică, întâia a săptămânii, femeile s-au îndreptat spre mormânt pentru a împlini rânduiala îmbălsămării. Acolo, însă, au găsit mormântul gol. Hristos înviase! Îngerul le-a vestit minunea, dar și ele și-au amintit de cuvintele Mântuitorului: „După trei zile Mă voi scula” (Matei 16, 21).

Cine au fost femeile mironosițe?

 Numite astfel pentru că au adus miresme cu care să ungă trupul Domnului, aceste femei au rămas în istoria Bisericii ca modele de curaj, statornicie și iubire. Numele lor le aflăm din Sfintele Evanghelii.

Toți cei patru evangheliști o menționează pe Maria Magdalena. Alături de ea sunt amintite: Maria, mama lui Iacov, Salomeea și Ioana. Evanghelistul Luca menționează că erau „și altele împreună cu ele”, semn că grupul era mai numeros.

Maria Magdalena era originară din Magdala, o cetate din Galileea. Potrivit Evangheliei după Marcu, Hristos a scos din ea șapte demoni. După vindecare, L-a urmat cu credincioșie, slujindu-L. Evanghelistul Ioan o menționează ca fiind de față la răstignire și ca fiind prima care L-a văzut pe Hristos înviat: „Nu te atinge de Mine, căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu” (Ioan 20, 17).

Maria, mama lui Iacov este identificată de majoritatea exegeților cu „cealaltă Marie”, „sora mamei Sale” sau „Maria lui Cleopa”. Ea ar fi fost verișoara Maicii Domnului, căsătorită cu Cleopa, și mama „fraților Domnului”, printre care și Iacov.

Salomeea, numită de Matei „mama fiilor lui Zevedeu”, este considerată de tradiție a fi soția lui Zevedeu și mama Sfinților Apostoli Iacov și Ioan.

Ioana, soția lui Huza – ispravnicul lui Irod Antipa – este amintită în Evanghelia după Luca (8, 2) printre femeile vindecate de Iisus și care Îi slujeau cu credință.

Deși Maica Domnului nu este menționată printre femeile care au venit la mormânt, tradiția patristică, prin glasul Sfântului Maxim Mărturisitorul, spune că Născătoarea de Dumnezeu nu s-ar fi depărtat nici o clipă de la mormântul Fiului Ei și că ar fi fost singura martoră tainică a Învierii, păstrând totul „în inima ei” (Luca 2, 19).

„Cine ne va prăvăli nouă piatra?”

                 Această întrebare, rostită de femeile mironosițe pe drumul spre mormânt, ascunde și un înțeles duhovnicesc adânc.

Sfântul Ignatie Briancianinov explică astfel: ,,Mormântul este inima noastră. Inima a fost cândva biserică; ea s-a făcut mormânt. În el intră Hristos prin taina Botezului ca să sălășluiască întru noi şi să lucreze întru noi. Atunci inima este sfințită ca biserică a lui Dumnezeu. Noi îi răpim lui Hristos putinţa de a lucra atunci când dăm viață omului nostru celui vechi, când lucrăm mereu după imboldul voii noastre căzute, al raţiunii noastre otrăvite de minciună. Hristos, Care a fost adus prin Botez în suflet, continuă să rămână în noi, dar este ca rănit și omorât de purtarea noastră. Biserica nefăcută de mână a lui Dumnezeu se preface în mormânt strâmt și întunecos. La intrarea acestuia este prăvălită o piatră mare foarte.”(Sfântul Ignatie Briancianinov, Predici, Editura Sofia- Bucuresti, pag. 125).

Această piatră mare este o boală a sufletului, pe care Sfinții Părinți o numesc ,,nesimțire”. Sfinții Părinti definesc ,,nesimțirea” ca fiind o stare de moarte a simțurilor duhovnicești, o moarte nevăzută a duhului omenesc față de lucrurile duhovnicesti, fiind totodată viu pe deplin față de lucrurile materiale.

,,Viața nepăsătoare petrecută vreme îndelungată în mijlocul împrăștierii statornice, în mijlocul păcatelor statornice săvărșite de bună voie , în uitare de Dumnezeu, de veșnicie, în neluare-aminte sau în luare-aminte cât se poate de superficială la poruncile și învățăturile Evangheliei: ei bine, această viață răpește duhului nostru împreuna-simțire față de lucrurlire duhovnicești, îl omoară în privința lor.” ( Sfântul Ignatie Briancianinov)

 Mironosițele – icoane ale slujirii tăcute

 Într-o lume grăbită, zgomotoasă și tot mai îndoielnică, femeile mironosițe rămân un model de credință vie. Ele ne învață că adevărata credință este statornică și smerită. Că iubirea față de Hristos se trăiește în taină: printr-o rugăciune, o faptă bună, o mângâiere adusă celui suferind. Că slujirea aproapelui este cea mai profundă formă de împlinire a poruncii iubirii.

 Astăzi, fiecare dintre noi este chemat să devină un purtător de mir duhovnicesc – să împrăștiem în jur mireasma iertării, a blândeții, a nădejdii. Într-o lume a întunericului, suntem chemați să mergem dis-de-dimineață, cu inima trează, spre Lumina Învierii. Și chiar dacă mormântul pare închis, dacă ne apropiem cu credință, piatra se va prăvăli singură – și Hristos Se va arăta viu.

           Duminica a treia după Paști este  și ziua în care aducem   cinstire femeii creștine, în toată demnitatea și frumusețea ei spirituală. În femeile mironosițe vedem blândețea Mariei, curajul Salomeei, răbdarea Ioanei, și mai ales jertfelnicia lor. Sunt model pentru toate mamele, fiicele și soțiile creștine care, în tăcere și cu dăruire, duc o viață de credință și de slujire.

 Și astăzi sunt mironosițe între noi. Sunt mamele care își cresc copiii în credință, soțiile care își susțin soții în vreme de încercare, femeile care slujesc Biserica în smerenie, în rugăciune, în dărnicie. Ele duc mai departe mirul iubirii și credinței.

Pr. Șanta Iulian