Istoria văzută prin ochii bunicilor

• “Ce a fost în Valea Vișeului în timpul războiului?”

Eu am fost copil când a început războiul (Al Doilea Război Mondial 1939-1945). Prima dată au venit rușii, aici au rămas doar fete. Odată au venit doi ruși (soldați sovietici) și ne-au spus “Vă temeți fetelor, noi suntem oameni ruși, la fel ca voi”.

• “Umblau des pe aici?”

Pe aici nu umblau, pe timpul verii încă nu erau (1944) doar mai târziu au început să vină pe aici, pe dealuri. Dar nu era ceva ce să recunoști la ei; pe unii da, unii parcă îi recunoșteam. Dar alții aveau niște trăsături parcă de ucigași (probabil erau soldați din partea Asiatică a Rusiei). Valea Vișeului a fost traversată de trupele sovietice în timpul înaintării spre vest. Frontul a trecut prin zonă, iar localnicii au fost martori la schimbările dramatice din ultimele luni ale războiului. A venit odată unul la noi; eram în casă, vine mama, se pune pe scaun și spune: „Uite ce urât e”; el auzind-o s-a uitat la ea și mama a spus repede: ”Nu, nu de voi, eu zic de casă, uite, nu e văruit”, și așa a scăpat. Altul a venit la mama cerându-i fân. Ea i-a spus “Eu nu-ți dau nimic, eu sunt văduvă, pe bărbat l-au luat, am 3 copii și nici fân nu prea este”. Iar soldatul tot insista “Dă-mi fân că mor oamenii!” Altă dată ne-am trezit cu soldați în lanul de porumb. Săracii de ei, rupeau porumb crud și mâncau; au golit jumătate de lan. Mai căutau în pământ cartofi și îi mâncau așa cruzi…chiar și stricați. Mureau înfometați…nu aveam nimic pe atunci…

• „Nemții au fost aici?”

Da! Odată eu și Ana (sora ei) am scos porcii din grajd ca să-i ducem la deal și ei au început să fugă și ne-am speriat că o să-i prindă soldații și o să-i ia dar ei, erau doi, au ieșit de lângă puț și au început să râdă când au văzut că încercăm să-i ascundem și ne-au lăsat în pace. Soldați nemți au început să apară în Valea Vișeului în primăvara și vara anului 1944 când germanii au fortificat rutele din Carpați, inclusiv Valea Vișeului, pentru a pregătii defensiva împotriva sovieticilor.

• “Tatăl vostru a fost în război; când l-au luat?”

Pe tata l-au luat ungurii (1942). Ungurii care erau cu nemții cred. După ce a plecat tata, tot ce am primit  de la el, a fost o vedere pe care scria doar să o ascultăm pe mama, nimic alt ceva… Era un prieten de a lui tata, Paparega, care a fugit. Zicea că se urca în brad, până în vârf, să nu-l vadă patrula. A avut noroc că jandarmii (soldații maghiari porecliți “Pirineke”, deoarece aveau pene în căciula de pe cap) nu aveau câini. Jandarmii maghiari erau foarte urâți de populația satului. Inițial l-a chemat și pe tata să fugă dar nu s-a dus, era mai fricos de fel. Dar nu a fost bine nicicum pentru că tot a murit până la urmă pe acolo.

Foarte mulți bărbați au plecat în război. Pe unchiul meu l-au luat mai târziu decât pe tata, undeva înainte de Paște; el era mai bătrân. Nu aveau voie să vină acasă în permisie. Iar mulți tineri care au plecat, nu s-au mai întors.

• “Și evreii?”

Femeile evreice erau foarte frumoase. Pe evrei i-au luat cam după ce a plecat și tata; în același an (în primăvara anului 1942, evreii au fost deportați din Valea Vișeului); i-au încărcat în vagoane și ungurii și nemții, nu mai știu.

Știu că tata era încă acasă și a venit o femeie evreică cu care ne înțelegeam și ne-a spus că deja au primit stele galbene (steaua lui David, cu care erau “marcați” cei din comunitatea evreiască în timpul perioadei de dinaintea și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial) și spunea “noi vom pleca”. Nu ne-a spus unde sau de ce. Unul singur știu că s-a întors, Șio. I-a povestit mamei că a fost în lagăr. Aici în Valea Vișeului, jos în uliță erau doar evrei; aveau tarabe și vindeau de toate (în 1930, în Valea Vișeului, populația era compusă din 4,6% români; 72,7% ucraineni și 19,7% evrei). Iar vreo biserică de a lor (sinagogă) nu țin minte să fi fost (în Vișeu de Sus existau 14 sinagogi până la al Doilea Război Mondial, ultima fiind demolată în 1970).  

La un moment dat mulți oameni făceau contrabandă pentru evrei (evreii sunt cunoscuți ca buni comercianți); duceau orice… spirt, alcool dublu rafinat. Într-o vreme îl porecliseră pe unchiul Boiciuc “Bedevlianeț fureț șpireț”. Ziceau că evreul îl urmărea pe ascuns și cum mergea pe pod după el, unchiul s-a tras în spate și l-a împins pe evreu în apă. Până a reușit evreul să înoate, unchiul a furat alcoolul. Se zicea că evreilor le era frică să meargă peste apă.

• “Și granița? Era graniță aici?”

Nu, atunci nu au fost granițe, în Hmeliv încă se trecea cu trenul (în lb. ucraineană Хмелів; este un sat localizat pe malul drept al râului Tisa, sat vecin cu Valea Vișeului). Granița au pus-o după război (după 1945) iar cine era după graniță acolo a rămas.

În timpul retragerii armatei germane a fost minat și distrus podul de peste râul Tisa, care se afla pe direcția stâlpului de frontieră 318, comandantul soldaților germani, aflați în localitate, văzând că se apropie soldații ruși, a scos din buzunar o pilulă pe care a spart-o între dinți, murind pe loc. Acest fapt a fost văzut de mătușa Havrileț, care precizează că ofițerul german a procedat astfel din cauza torturilor la care erau supuși prizonierii.

          În localitatea Valea Vișeului exista o biserică din lemn, unde slujba se ținea în limba ucraineană, aceasta fiind o biserică Ortodoxă de stil vechi. În această biserică slujea părintele Nahorneac (Nahorneac Marian 1911-1944). Acesta era un „bărbat înalt, subțirel, care fugea iute”; relatează mătușa Havrileț. Acesta locuia în localitatea Bistra și slujea în ambele localități. El a fost ucis de soldații germani în timpul unei rechiziționări de animale din curtea sa.

           Acest eseu a fost realizat cu ajutorul povestirilor mătușii Havrileț Maria în vârstă de 92 de ani și completările bunicii Herbil Maria.

Proniuc Sofia, Sighetu Marmației

„Istoria văzută prin ochii bunicilor” – Mențiune