Sărbătoarea de astăzi este închinată unora dintre cei mai importanți sfinți părinți ai Bisericii noastre. Dar înainte de a vedea de ce sf. Vasile cel Mare, sf. Ioan Gură de Aur și sf. Grigore Teologul sunt prăznuiți împreună și care e sensul acestei sărbători pentru noi, la aproape un mileniu și jumătate de la trecerea lor la cele veșnice, să aruncăm o privire asupra celor mai importante date din viața lor.

          Sf. Vasile cel Mare, pe care l-am prăznuit și la începutul anului, s-a născut în 330, în Capadocia (Turcia de astăzi), într-o familie creștină care a dat Bisericii 6 sfinți: bunica și mama sa, precum și 3 din cei 10 frați ai săi. A primit bazele credinței de la mama sa, Sf. Emilia, pentru ca mai apoi să studieze filozofia, astronomia și retorica în Constantinopol și Atena, avându-l printre colegi și pe Sf. Grigore. A slujit ca episcop în Cezareea Capadociei, timp de 10 ani, până la moartea sa, la vârsta de 50 de ani. Pe lângă cărțile sale teologice (accesibile astăzi publicului larg) el e cunoscut și pentru organizarea vieții monahale (regulile trasate de către el fiind valabile și astăzi în mănăstiri). A construit spitale și diverse centre sociale pentru cei care nu avea familie sau pentru cei care aveau diverse probleme de sănătate. Dar creația sa cu care avem  cele mai mari tangențe în ziua de azi este Liturghia pe care a alcătuit-o din rugăciuni și versete scripturistice și pe baza altor rugăciuni folosite în cult în acea perioadă. Aceasta se slujește de 10 ori pe an: de Anul Nou, în Ajunul Nașterii Domnului, în Ajun de Bobotează, în toate duminicile Postului Mare și în Joia și Sâmbăta din Săptămâna Patimilor.

          Sf. Grigore Teologul s-a născut tot în 330, aproape de orașul Nazianz (Turcia de astăzi), în familia unui episcop (în acea vreme episcopilor li se permitea să se căsătorească). Mama sa, Nona, a avut o influență mare asupra formării credinței sale. A slujit ca Patriarh al Constantinopolului  și a primit numele „Teologul”, asemenea Ap. Ioan, pentru că e unul din cei mai importanți teologi ai Bisericii, luptându-se împotriva celor mai importante secte din acea perioadă. A murit în 390.

          Sf. Ioan Gură de Aur s-a născut în 345 în Antiohia (Siria de astăzi) într-o familie foarte bogată. Pentru că tatăl i-a murit încă pe când era copil, mama sa, Antusa, rămasă văduvă la doar 20 de ani, a decis să nu se recăsătorească, dar să-și dedice viața educării singurului fiu. Iar influența ei, pe plan spiritual, a fost așa de mare, încât sf. Ioan a decis să se călugărească, însă a făcut lucrul acesta doar după moartea mamei sale, pentru a nu o lipsi de sprijinul său. Și el a fost Patriarh al Constantinopolului, însă darul său de a predica l-a făcut cunoscut. Pentru aceasta a fost chemat să propovăduiască în foarte  multe biserici, iar în Postul Mare, propovăduia aproape zilnic.  A murit în 407.

          Toți acești trei sfinți au și zile individuale de pomenire, în luna ianuarie.

          Dar cum au ajuns să fie sărbătoriți împreună? În secolul 11, în Constantinopol, creștinii se contraziceau în ceea ce privește importanța lor. Iar divergențele erau așa de aprinse încât taberele de susținători ale acestor trei sfinți au ajuns să poarte numele lor: vasilieni, gregorieni și ioaniți. Acesta este motivul pentru care s-a decis ca toți 3 să fie sărbătoriți împreună, pentru că sunt la fel de importanți. În Biserică e nevoie și de buni organizatori, și de buni teologi și de buni propovăduitori.

          Pentru noi, această sărbătoare e importantă nu doar pentru a-i lua drept exemple ori pentru a le păstra vie memoria, dar și pentru a ne aduce aminte de importanța predării credinței, în familie, copiilor de către părinți.

          Este extrem de importantă educația pe care părinții o dau copiilor, însă, educația fundamentală este cea religioasă. Și aceasta e predată în cea mai mare parte de către părinți. Și nu este vorba aici despre simpla învățare mecanică a rugăciunilor. Pentru că mulți părinți fac greșeala să îi oblige pe copii să învețe cât mai multe rugăciuni, și să le repete mecanic, fără a le înțelege.

          Să nu ne gândim că educația religioasă a copiilor cade doar în sarcina preoților ori a profesorilor de religie. Părinții sunt cei care ar trebui să pună bazele acestei educații, iar în biserică aceasta doar este completată.           Ar trebui să avem ca exemple mamele acestor 3 sfinți (Emilia, Nona și Antusa), pentru că fără educația spirituală oferită de ele, aproape sigur nu am fi vorbit astăzi despre ei. De aceea ar trebui să considerăm această sărbătoare ca un praznic al familiei, al educației creștine. Pentru că fără această educație, familiile vor fi mai sărace iar bisericile doar niște ziduri goale.

pr. vicar Marius N. Lauruc