Sâmbăta celei de-a cincea săptămâni a Postului Mare poartă pecetea Acatistului Maicii Domnului. De regulă, acest Acatist e citit în întregime în cadrul Utreniei (slujită cu precădere în mănăstiri), însă poate fi citit și vineri seara, în special înaintea Liturghiei Darurilor Înainte sfințite.

Înainte de a vedea cum a ajuns Acatistul Maicii Domnului să domine cântările unei zile a Triodului, dar și ce legătură are acest lucru cu efortul nostru din Postul Mare, să reținem câteva informații despre acesta.

În primul și în primul rând, acesta este primul acatist, după modelul căruia au fost alcătuite toate celelalte. Chiar dacă până nu demult, Roman Melodul (+ mijlocul se. 6), autorul unei bune părți a cântărilor pe care le auzim de-a lungul anului, era considerat autorul acestui acatist, cercetătorii textelor liturgice tind să creadă că altcineva este autorul.

Prima parte a acestui imn se concentrează pe circumstanțele întrupării și nașterii Mântuitorului, în timp ce a doua reprezintă o meditație la consecințele întrupării. Iar repetarea îndemnului „bucură-te” e o imitare a modului în care i s-a adresat  arhanghelul Gavriil Fecioarei Maria.

Cum a ajuns acest Acatist să fie inclus în Triod? Ca multe alte sărbători sau zile de pomenire, sâmbăta Imnului Acatist e o aducere aminte a unui eveniment istoric: eliberarea Constantinopolului (626) de atacul comun al perșilor și avarilor. Iar aceasta, și ca urmare a procesiunii prin capitala Imperiului, organizată în timpul asediului.

Iar simbolismul militar și patriotic al acestei izbăviri miraculoase se simte în condacul ce precede recitarea Acatistului: „Apărătoare Doamnă, pentru biruință mulțumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ție, Născătoare de Dumnezeu, noi robii tăi. Ci ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, slobozește-ne din toate nevoile, ca să strigăm ție: Bucură-te mireasă pururi fecioară.”

Cu o săptămână înaintea începutului Săptămânii Patimilor, această zi (în care se reiau și multe din textele Buneivestiri) ne îndreaptă privirea înspre această Veste Bună, a întrupării lui Dumnezeu, atrăgându-ne atenția că Cel care va suferi pe cruce este chiar El.

Cele două celebrări speciale, poetice, ale celei de-a cincea săptămâni a Postului Mare (Canonul Sf. Andrei Criteanul și Acatistul Maicii Domnului) reprezintă, pentru noi, o recapitulare a istoriei mântuirii: prima vorbindu-ne despre transformarea vieții prin pocăință iar cea de-a doua despre transformarea vieții prin efectele Întrupării Mântuitorului.

Avem enorm de multă nevoie de aceste aduceri aminte, fără de care, asemenea unui bolnav căruia i-a fost afectată memoria, suntem tentați să inventăm credințe și obiceiuri proprii, să ne îmbrăcăm într-o credință creată de noi.

pr vicar Marius N. Lauruc