Toate marile religii ale lumii cuprind în doctrina lor, printre altele, și ideea postului, precum și practica lui. Cu siguranță că nu puțini, în acest secol al secularizării, își pun întrebări ”logice”: nu mă doare nimic, nu am nici o afecțiune, de ce să mă abțin? Cu siguranță că aici este o gravă confuzie între post și cură, dietă medicală.  Sigur că cele două, postul și dieta au forme similare, uneori identice. Scopul lor este, însă, diferit. Dacă dieta are drept scop regenerarea fizică a omului, postul are o finalizare moral-spirituală a celui care îl practică. Dacă dieta îți este impusă de un terapeut, postul este o asumare liber-voită a credinciosului. Am întâlnit adesea martiri ai închisorilor comuniste, care îmi mărturiseau că au ”postit„ îndelung în perioada prigoanei. Nu, acela nu a fost post, pentru că nu a fost liber consimțit, a fost chin. Or, postul nu trebuie perceput niciodată ca pedeapsă sau ca autopedepsire.

            Postul este o abținere conștientă și liberă de la anumite mâncăruri și plăceri, nepăcătoase în sine, într-un scop religios-moral. Există destul de mulți semeni care, pentru a se sustrage postului afirmă că postul nu este important; important este să nu păcătuim în perioada respectivă. Dar, în afara postului este permis să păcătuim?

            Pentru a bagateliza importanța postului, unii citează cuvintele Mântuitorului:  ”Nu ceea ce intră în gură spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură spurcă pe om” (Matei 15, 11). Ei uită, sau nu vor să vadă contextul în care Mântuitorul a făcut respectiva afirmație. Nici vorbă nu era acolo de post, ci de spălările rituale, pe care uneori ucenicii nu le respectau. El Însuși a postit patruzeci de zile, înainte de a-și desfășura activitatea mesianică. Și la un moment dat, când ucenicii îl întreabă de ce ei n-au putut să vindece un tânăr, El le răspunde: ”acest neam de demoni nu iese decât cu rugăciune și cu post” (Matei 17,21), prezentând astfel postul ca armă eficientă împotriva diavolului.

            În ce privește modalitatea de a posti, este important să știm că abținerea nu este singura componentă a atmosferei create în jurul postului. Acesta, postul, nu este un simplu act, ci o stare generală, care presupune o mai intensă legătură de iubire cu Dumnezeu și cu semenii. Există credincioși care din motive medicale sau de altă natură nu pot posti cu toată acrivia. Biserica nu-i condamnă. Ei, însă, pot suplini imposibilitatea abținerii totale cu spor de rugăciune sau spor de participare la cultul public, precum și cu o atitudine milostivă activă față de semeni. Există și credincioși formaliști, care respectă cu strictețe abținerea, dar, în paralel, au o atitudine total necreștină față de semeni. Postul oferă, prin excelență, modalitatea împăcării și a comuniunii.

            Biserica a rânduit cele două zile din săptămână și cele patru posturi de peste an pentru credincioșii ei. Există însă posibilitatea pentru fiecare dintre noi, ca la momente de impas în viața noastră sau, dimpotrivă, la împliniri deosebite, să ne impunem un post temporar, altul decât cel rânduit de Biserică. Niciodată, însă, în scop negativ.

            Din fericire, postul Paștilor  are loc în  aceeași perioadă, atât la români, cât și la ucraineni. Acest fapt ne permite, oriunde am fi, să experiem deplina comuniune cu toți frații noștri de credință pe toată această perioadă, care se impune drept viețuire în iubire în vederea întâmpinării slăvitului praznic al Învierii Domnului.

                                               Pr. Dr. Dumitru COLOTELO