Duminica de dinaintea celei mai mari sărbători creştine – Paştele – marchează Intrarea lui Isus în Ierusalim. Conform relatărilor evanghelice, după ce Isus l-a înviat pe Lazăr, mulţi oameni, prezenţi la această minune au început să creadă că El este într-adevăr Fiul lui Dumnezeu. Iar când Isus a intrat în Ierusalim, călare pe un asin, oamenii, în semn de respect i-au aşternut drumul cu hainele lor şi cu crengi de palmier. De atunci, comemorând acest eveniment, creştinii duc spre sfinţire la biserică, în ajunul acestei sărbători, crenguţe verzi de copaci. Tocmai de aceea această sărbătoare a fost denumită Duminica Floriilor. Cu ocazia acestei sărbători ucrainenii sfinţesc în biserici crenguţe de salcie, iar în popor această duminică se numeşte Duminica Salciei.

Salcia este simbolul feminin al Copacului Vieţii, personificarea tainicei puteri feminine, a fertilităţii şi maternităţii. Ucrainenii considerau salcia copacul primordial al vieţii, iar Calea Lactee – oglindirea lui pe cerul înstelat, deoarece, conform imaginaţiei cosmogonice a slavilor Galaxia noastră este începutul Universului. Popoarele slave vedeau în salcie copacul sfânt, considerând că în ea se personifică zeul soarelui. Chiar şi astăzi pe uliţele satului poţi auzi expresia: ”soarele bea apă din frunzele salciei, de aceea ele seamănă atât de mult cu razele soarelui”.  

Chiar şi în denumirea salciei se regăseşte sensul sacralităţii. În limba ucraineană ea se numeşte „verba” şi îşi are originea în latinescul „verbene”, ce înseamnă ramuri sfinte. Termenul latin „verbena” denumea ramurile de laur, măslin şi mirt, care erau folosite în ritualurile sacre. Dar denumirea ucraineană, după unii cercetători, ar putea proveni şi de la cuvântul indoeuropean „uerb”, ce înseamnă „a se răsuci”, „a se roti”, căci salcia se roteşte, fiind aşadar asemuită cu axa Universului. Pe drept cuvânt, deci, în cultura ucraineană salcia este considerată copacul-totem, din care provin oamenii. Din cele mai vechi timpuri salcia este simbolul Zeiţei farmecelor, care se îngrijea de naşterea copiilor. 

Venerarea copacilor îşi are începuturile în vremuri apuse, când străbunii noştri se închinau la copaci, ca la zei. Până la creştinare, în Ucraina existau multe „păduri sacre”, unde oamenii îi venerau pe Zeii Naturii în diferite ritualuri.

De-a lungul a mii de ani popoarele slave au dezvoltat un adevărat cult pentru natură. Exista credinţa, conform căreia copacul ar fi reîncarnarea sufletului omului după moarte, de aceea străbunii noştri priveau copacii ca pe nişte fiinţe vii.

Fiecare dintre poparele slave şi-a format propriile tradiţii cu privire la importanţa unora sau altora dintre copaci sau tufe. De exemplu, în Ucraina copaci sacri sunt consideraţi salcia şi călina, credinţă oglindită şi în proverbul „Fără salcie şi călină, nu există Ucraina”. Dar alături de aceştia se mai erau considerau sacri stejarul (personificarea zeului Perun şi al Soarelui), mesteacănul (copacul Zeiţei Lado), arţarul (copacul Zeului Polel), teiul (copacul Apei-Mamă). Bulgarii, sârbii şi macedonenii consideră sacru cornul, copacul ce simbolizează sănătatea şi viaţa îndelungată.

Obiceiul de a sfinţi ramuri de salcie este cunoscut încă din vremea Rusiei Kievene, cu mult înainte de creştinarea poporului slav şi însăşi din acest cult astral al slavilor, obiceiul a fost împrumutat de biserica creştină.

Ritualul atingerii copiilor şi oamenilor cu ramuri de salcie sfinţită în Duminica Floriilor înseamnă, în primul rând, împreunarea omului cu Cosmosul, amintirea despre armonia naturii. Prin formulele „Nu eu te lovesc, salcia te lovește; oul roșu nu-i departe, într-o săptămână ne bucurăm de Paşte” şi „Să fii mare ca salcia, să fii sănătos ca apa, să fii bogat ca pământul” se evidenţiază magia analogiei.

Înflorirea salciei primăvara este o sărbătoare întreită, căci natura sărbătoreşte începutul primăverii, omul se bucură de primii muguri de salcie, iar albinele îşi iau prima miere… „Va înflori salcia, va renaște pământul” – se spune despre înnoirea anuală a naturii, odată cu venirea primăverii. Tocmai de aceea salcia este motivul dominant în cântecele ritualice de primăvară („vesnyanky”):

„Punte voi face peste iarba mare,

Din salcie, din salcie.

Hai, fetelor, e timpul, suratelor,

Spre casă, spre casă…”

Dacă salcia tânără simbolizează puterea de viaţă, fertilitatea, sănătatea, apără de boli, de catastrofe naturale şi de duhurile rele, salcia bătrână se asociază cu moartea. În descântece salcia bătrână este asociată cu antilumea, locul unde sunt trimise bolile, deochiul, veninul: „sub soarele arzător, sub pădurea cea neagră şi mare, este o salcie; sub acea salcie sunt şapte sute de rădăcini, pe salcie sunt şapte sute de sfori, iar pe ele stau împăratul Han şi împărăteasa Hanytsya. Ei m-ajută să scot trei dinţi stricaţi din calul roşcat, din sângele negru, din osul galben, din părul roşcat”. Conform unei credinţe populare din Zakarpattya (Transacarpatia) într-o salcie bătrână se pot întrupa vârcolacii – „morţii umblători” care sug sângele fiinţelor vii. Pe crengile salciilor le place rusălcilor (spirite malefice care trăiesc în apă) să se legene. 

Puntea sau podeţul din salcie este simbolul iubirii, al căsătoriei:

„Salcie, nu mai sta plecată,

Peste apa-nvolburată,

Că Dunărea creşte mare,

Duce multă apă-n mare,

Spală rădăcina salciei,

Şi o uscă pe la margini.

Mută-te, salcie, pe-uscat,

Lângă iedera cu leac

Şi busuioc înmiresmat.”

Din vremuri apuse ucrainenii i-au atribuit salciei proprietăţi magice: ea poate îndepărta furtuna şi fulgerul, iar, în caz de incendiu, aruncată în foc, îl poate stinge. Salcia sfinţită are puteri vindecătoare, tocmai de aceea în medicina populară ea era folosită, împreună cu alte plante medicinale pentru vindecarea durerilor de cap, a febrei, a reumatismului şi a frigurilor. Oamenii plantau în grădină ramuri de salcie sfinţite, iar dacă acestea se prindeau, atunci fata sau băiatul din casă, cu siguranţă în acel an se vor căsători. Şi tot cu ramuri sfinţite de salcie gospodinele aprindeau focul în cuptor pentru a coace pasca.

Conform credinţelor populare, dacă salcia înfloreşte iarna, în viaţa ţării şi a oamenilor se vor înregistra succese importante. De asemenea, puteri magice îi sunt atribuite fluierului de salcie: cântecul lui ţine turma împreună. Gospodinele curăţau pereţii casei cu o mătură din ramuri de salcie, ca să îndepărteze tot răul.

Oare de unde acest cult al ucrainenilor pentru salcie? Deoarece salcia este unul dintre cele mai importante simboluri populare ale Ucrainei.

Ucrainenii preţuiesc în mod deosebit salcia, considerând că ea este simbolul vieţii. În Ucraina sunt aproximativ 30 de specii de salcie. Aceasta, cu rădăcinile sale întăreşte malurile şi curăţă apa. Demult, când se săpa o fântână, oamenii aruncau în apă o bucată de trunchi de salcie, pentru ca apa acesteia să fie mereu curată.

În folclorul ucrainean sunt multe legende despre salcie. Una dintre ele relatează că demult, în vremuri apuse, trăia o femeie pe nume Blinda. Nu era de o frumuseţe rară, dar se deosebea de celelate femei prin comportamentul său modest. După căsătorie Blinda a dat naştere multor copii frumoşi şi sănătoşi. Din acest motiv a început să o invidieze chiar Mama Geea. Într-o zi mergând în câmp, Blinda a păşit într-o baltă. Mama Geea a prins-o de picioare şi a transformat-o în salcie. De aceea salcia are atâta putere de viaţă: de înfigi o ramură în pământ, din ea va creşte un copac înalt, sănătos şi frumos.

O altă legendă povesteşte despre o femeie, care trăia ziua cu familia ei, iar noaptea se transforma în salcie. Când bărbatul ei a aflat despre aceasta, a tăiat copacul. Femeia a murit, iar din trunchiul salciei tăiate bărbatul a făcut un leagăn pentru copilul său orfan. Însă, iubirea de mamă n-a murit, ci a continuat să trăiască în trunchiul de copac, veghind somnul pruncului şi legănându-l noapte de noapte. Când băiatul a crescut, şi-a făcut din salcie un fluier, iar cântecul acestuia îi vorbea băiatului ca o mamă.

În legenda despre salcia caprei se arată că aceasta este blestemată de Dumnezeu, deoarece din ea s-au făcut cuiele pentru crucea, pe care a fost răstignit Mântuitorul. În afară de aceasta oamenii din popor cred că în salcia caprei îşi are sălaşul necuratul, de aceea “o rod viermii”.

Una dintre cele mai frumoase legende despre salcia plângătoare ne spune că tare demult, aceasta era un copac măreţ şi zvelt, ridicându-şi spre cer ramurile minunate. Soarele îi zâmbea prietenos, iar cerul îi mângâia frunzele cu gingăşie. Dar, într-o zi fariseii l-au dus pe Isus la Pilat, ca să-l judece. Şi chiar dacă Pilat n-a văzut nicio vină în Isus, sub presiunea fariseilor a fost nevoit să-L condamne: trebuia să fie bătut, iar apoi răstignit pe cruce. Soldaţii au dat fuga în grădină să aducă nuiele. Acolo au văzut o salcie şi au început să-i  taie ramurile. Salcia s-a cutremurat de durere, când soldaţii i-au atins ramurile. “Cât sunt de nefericită! Câtă ruşine mi-e dat să port, căci ramurile mele fac o asemnea faptă îngrozitoare. Nu mai pot să mă uit spre cer” – a zis salcia. Iar de atunci şi-a aplecat crengile spre pământ şi plânge într-una. De aceea se şi numeşte salcie plângătoare.

În legenda despre salcie şi împăratul apelor se povesteşte că în vremuri de demult trăia într-un colţ de lume o fată neasemuit de frumoasă. Mulţime de tineri i-au propus în dar inima lor, bogăţii şi măriri, pe care le-au dobândit în lupte sau prin muncă istovitoare. Dar fata îi refuza pe toţi, pentru că era îndrăgostită de frumuseţea sa. Se privea mereu în oglindă întrebându-se cu tristeţe: “Va dispărea, oare, cândva o asemenea minune? Oare, voi pierde sprâncenele negre, mi se vor înceţoşa ochii, mi se va zbârci pielea şi voi devein o babă cocoşată?”. Iar când veneau la ea peţitorii, aceasta le cerea un singur lucru: “Dăruiţi-mi frumuseţea nemuritoare. Cine va descoperi taina frumuseţii veşnice, acela va fi alesul inimii mele.” Flăcăii s-au împrăştiat prin toate colţurile lumii căutând elixirul tinereţii. Mulţi dintre ei au pierit în locuri îndepărtate, însă nimeni nu a reuşit să găsească elixirul căutat.

Într-o zi fata stătea pe marginea unui lac şi se admira în oglinda apei acestuia, pieptănându-şi părul lung şi bogat. Atunci s-a îndrăgostit de ea împăratul apelor. A ieşit din apă, s-a apropiat încet de frumoasa fată şi, oftând, i-a spus: “Nu te teme de mine, fată frumoasă. Eu sunt împăratul apelor.” Fata l-a privit cu mirare. Şi-a trecut privirea peste corpul lui acoperit de solzi şi peste părul lui verde. Apoi i-a spus: “Mulţi flăcăi mi-au cerut mâna şi mulţi flăcăi am văzut până în ziua de azi. Tu eşti chiar un frumos în comparaţie cu mulţi dintre ei. Spune-mi, ce doreşti?”. “M-am îndrăgostit de tine pentru totdeauna. Nu am mai întâlnit o asemenea frumuseţe nici printre rusălcile mele şi nici printre sirenele care înoată în împărăţia mea. Fii soţia mea şi te voi face împărăteasa apelor. Voi face tot ce-mi vei cere, căci cu mari puteri sunt înzestrat.” Fata l-a privit mirată. “Poţi face orice?” “Da. Porunceşte!” “Minunat. Voi fi a ta, dar fă în aşa fel încât chipul meu să se oglindească mereu în oglinda apelor tale şi să devină pe an ce trece tot mai frumos.” Împăratul s-a întristat, înţelegând că fata îi cere imposibilul. Să fii veşnic tânără, să te oglindeşti în apele lacurilor şi, în acelaşi timp, să nu-l urmezi în împărăţia apelor? Dar cuvântul a fost dat şi onoarea împăratului apelor nu-i permitea să-şi retragă promisiunea. “Va fi după voia inimii tale. Imaginea ta fermecătoare se va oglindi veşnic în apele acestui lac… Vei deveni o salcie plângătoare, un copac mult prea frumos şi îngândurat. Eu îţi voi săruta mereu rădăcinile, ce se vor scălda în apele mele, cu valurile înspumate îţi voi mângâia pletele verzi…” Aşa s-a născut în ăst colţ de lume salcia plângătoare.

Prof. Emilia Codrea

Bibliografie:

1. Antonovych D. – “Ukrainska kultura”, Kyiv, Ed. Lybid, 1993
2. Stepanyshyn B. – “Ukrainska literatura” (manual cl. a IX-a), Kyiv, Ed. Osvita, 1998
3. *** – “Ukrainskyi folklor” (culegere), Kyiv, Ed. Osvita, 1997