Citind cuvintele psalmistului: „mâinile Tale m-au făcut și m-au zidit” (Ps. 118, 73), mi s-ar părea, la prima vedere că este un pleonasm. Însă, aici este vorba de o mare taină a lui Dumnezeu. Sfinții părinți spun că psalmistul a vorbit despre facerea lumii vechi, folosind cuvântul „a face” și despre zidirea „lumii noi”, folosind cuvântul „a zidi”.

            Privitor la facerea lumii vechi se menționează în Sfânta Scriptură: „la început a făcut Dumnezeu cerul și pământul” (Fac. 1, 1).

            Privitor la zidirea lumii noi, Iisus Mântuitorul a spus „… voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui” (Mt. 16, 18). Lumea cea veche a fost făcută în șase zile, iar în ziua a șaptea Dumnezeu S-a odihnit (Fac. 1, 1-31, 2, 1-3).

            A vrut să ridiculizeze cel rău pe Dumnezeu privind toată creația și privind cele șapte temelii.

            În cartea Proverbe, înțeleptul Solomon vorbește despre înnoirea celor șapte temelii ale lumii. „Înțelepciunea și-a zidit casă rezemată pe șapte stâlpi” (Pilde 9, 7). Profeția lui Solomon prevestea: „… zidirea de către Înțelepciunea Ipostatică a împărăției lui Dumnezeu – a Bisericii în mijlocul oamenilor – spune biblistul Lopuhin – pentru luminarea și sfințirea lor, iar prin șapte stâlpi se înțelege și șapte daruri ale Sfântului Duh și implicit șapte Sfinte Taine ale Bisericii” (A. P. Lopuhin, „Comentarii la cărțile Sf. Scripturi”, în lb. rom., 1987, pag. 452).

            De ce tot șapte temelii? Pentru că cifra șapte este o cifră harică. Iată ce spune despre aceasta Sf. Ambrozie: „… în organismele noastre se găsește harul numărului șapte, căci se spune că avem șapte organisme lăuntrice… și în afară avem șapte părți ale trupului” („Scrieri”, în lb. rom., București, 1994, pag. 213).

            Privitor la temelia Bisericii în cele șapte Sfinte Taine, Sf. Arsenie Boca spune: „Hristos… locuiește în noi, care câștigă războiul și se ostenește pentru mântuirea noastră, și stăruind și noi cu dragoste în nevoința lui Dumnezeu, răzbește asemănarea Sa peste chipul vieții noastre îndemnându-ne spre împlinirea poruncilor” („Cărarea Împărăției”, Arad, 1995, pag. 141).

            Adam cel vechi a deșertat de har înșeptita temelie a lumii vechi, pe când Adam cel Nou s-a făcut izvorul înșeptitului har al lumii celei noi.

            Cele șapte Sf. Taine ale Bisericii înnoiesc cele șapte zile ale primei creații.

            1. Botezul înnoiește lumina creată în prima zi: „Dă-mi mie haina luminoasă”, spun nașii, în numele celui ce se botează.

            2. Mirungerea înnoiește a doua zi, când a fost creat cerul. Copilul, nou-botezat primește pecetea Sf. Duh în nouă locuri, căci creștinul este chemat să ia locul îngerilor căzuți (îngerii sunt grupați în nouă cete).

            3. Pocăința înnoiește a treia zi a creației, când a fost creat pământul. Prin această Sf. Taină, Biserica vrea ca trupul omului să nu devină pământ pustiu pentru suflet pentru viața în Hristos.

            4. Împărtășania (a patra Taină) înnoiește ziua a patra a creației când au fost creați luminătorii cerului: soarele, luna și stelele și astfel aduce în viața creștinilor Soarele cel adevărat.

            5. Taina Preoției înnoiește ziua a cincea, când au fost create păsările cerului. Harul Preoției se ridică mai presus decât păsările cerului.

            6. Taina Nunții, înnoiește ziua a șasea a creației vechi, sfințind legătura dintre bărbat și femeie, căci în această zi a fost creat omul.

            7. Sf. Taină a Maslului, face ca Dumnezeu să Se odihnească în omul cu adevărat sănătos înnoind ziua a șaptea când Dumnezeu S-a odihnit, binecuvântând-o.

            Iată ce legătură profundă este între cele șapte temelii ale lumii vechi și șapte temelii ale lumii noi.

            În planul Liturghiei cerești observăm că Dumnezeu-Tatăl este preamărit de puterile cerești prin întreita laudă, iar Mielul este preamărit – de către cele patru ființe și de corul bătrânilor prin înșeptita laudă. Aceștia ziceau cu glas mare: „vrednic este Mielul cel înjunghiat, ca să ia puterea și bogăția și înțelepciunea și tăria și cinstea și slava și binecuvântarea” (Apoc. 5, 12). În aceste șapte cuvinte: 1. puterea; 2. bogăția; 3. înțelepciunea; 4. tăria; 5. cinstea; 6. slava și 7. binecuvântarea se ascunde taina sfințeniei Bisericii, adică cele șapte Sf. Taine.

            În Apocalipsa, Iisus Hristos, Mirele Bisericii, este prezentat ca având „șapte ochi și șapte coroane”. Acestea simbolizează „șapte puteri ale Sf. Duh, prin care Mielul zidește lumea cea nouă a sfințeniei”, spun unii.

            Cât de mult se potrivește cuvântul cântării Bisericii la sfințirea locașului de cult: „Această casă (în veșnicie avem doar „o casă” și „o zi”) Tatăl a zidit, Fiul a întărit și Sfântul Duh a sfințit”.

            În concluzie, deoarece Sfânta Taină a Maslului este numită în Apocalipsa „binecuvântare”, slujba Sfintei Taine a Maslului se încheie prin întreita cerere: „binecuvântați părinți sfințiți și ne iertați pe noi păcătoșii”.

Pr. dr. Nicolae Lauruc