
Din anul 2007 până în 2025 am lucrat în învățământul preuniversitar ca educatoare în mai multe școli din judeţul Maramureş. Era specialitatea mea și am pus mult suflet în tot ceea ce am făcut pentru fiecare grupă de preșcolari, care îmi era încredințată, conștientizând în mod responsabil rolul anilor de grădiniță în formarea caracterului și în punerea unei baze solide pentru cunoștințele ce aveau să fie primite în anii de școală.
Deoarece am absolvit și studiile teologice, începând cu anul școlar 2025-2026 am început să predau Religia la clasele I-VIII la Şcoala din Ruscova și la Şcoala din Crasna-Vișeului. Am început această nouă activitate cu mari emoții, însă și cu mare încredere că am să-mi fac meseria de dascăl cu aceeași seriozitate și dăruire ca la grădiniță.
Ca profesor de religie am început cu dorința de a ține cont de mai multe criterii pe care le consider esenţiale. În primul rând, este important să respect programa școlară. Pentru fiecare clasă este o programă și un manual de predare adaptat varstei. Elevii trebuie să cunoască adevărurile despre credință, potrivit vârstei ca să-l cunoască pe Dumnezeu. Apoi trebuie să iau în considerare faptul că noi aparţinem comunităţii ucrainene, iar elevii noștri trebuie să știe rugăciunile şi în limba maternă. Predau la clasă în limba ucraineană, iar dacă sunt elevi care nu știu limba ucraineană, le explic şi în limba română.
Este important să înțelegem că, în satele cu populaţie de etnie ucraineană religia trebuie predată în limba maternă. Astfel, tinerele generații nu-și vor uita originile, rugăciunile şi obiceiurile așa cum le-au preluat de la înaintașii lor. Nu în ultimul rând, mi-am propus să fiu sufleteşte aproape de fiecare elev, să le ascult problemele sufletești. Este esențial ca toți copiii și tinerii să fie ascultați în problemele care îi afectează.
Doar după ce am început să predau Religia, am realizat cât de importantă este această materie în curriculum școlar. Nevoia elevilor de a-L cunoaște pe Dumnezeu în contextul actual este enormă. Această nevoie este considerată de mulți educatori, teologi și psihologi ca fiind esențială, acționând ca o ancoră spirituală și morală într-o lume marcată de tehnologie, stres cronic, problema drogurilor, plecarea părinților la muncă în străinătate, criza valorilor morale şi tradiționale.
Ora de Religie are o importanță majoră în educația copiilor și tinerilor, contribuind la formarea caracterului moral și a identității culturale prin transmiterea valorilor creștine și a modelelor de viață pozitive. Ora de Religie completează educația academică cu cea spirituală și morală, având un impact benefic asupra modului în care elevii se raportează la sine și la ceilalți, ajută la aflarea de răspunsuri la diferite probleme cu care se confruntă elevii. Ora de Religie oferă repere despre bine și rău, contribuind la formarea unei personalități morale, a conștiinței și a bunătății, promovează iubirea, respectul și compasiunea, elemente esențiale în interacțiunile sociale. Îi ajută pe elevi să înțeleagă tradițiile, istoria și moștenirea culturală a propriului cult, dar și a altora, susține dezvoltarea personală a copiilor și tinerilor.
Ora de Religie, devine pentru mulți elevi, mai ales pentru cei din clasele gimnaziale, un timp al cunoașterii celei adânci, al descoperirii Tatălui ceresc. Așa precum preotul, prin misiunea sa trebuie să le descopere credincioșilor pe Dumnezeu, tot așa și profesorul la ora de religie trebuie să-L descopere elevilor, pe Dumnezeu, pe Tatăl nostru al tuturor care ne iubește, ne ocroteşte și se îngrijește de toate cele necesare pentru fiecare dintre noi. Descoperindu-L astfel pe Dumnezeu se naște în sufletele elevilor credința, iar credința necesită cunoaștere, iar cunoașterea vine din practicarea rugăciunii și participarea la Sfânta Liturghie.
După aproape un an la catedra de Religie, pot să mărturisesc că iubesc ceea ce fac și că îmi dau toată silința să sădesc în sufletele micilor creștini, credința, nădejdea și dragostea, virtuți prin care noi toți ajungem să-L cunoaștem pe Dumnezeu și pe noi înșine.
Prof. Iustina Iurcea
