1. Sfântul Paisie – un om al rugăciunii

          Sfântul Paisie, având de la botez numele de Petru, în amintirea Sfântului Ierarh Petru Movilă, născut într-o familie preoțească, de mic deprinde dragostea de Dumnezeu și de rugăciune. Din fragedă tinerețe simte nevoia și dorința de a se dedica deplin lui Dumnezeu prin viețuirea monahală, viața pe care o și urmează la vârsta de 19 ani. Marii duhovnici din vremea lui, văzând dragostea lui de cele duhovnicesti și râvna de a cunoaște Cuvântul lui Dumnezeu descoperit în Sfânta Scriptura și punerea lui în practică, l-au numit ,,tânărul bătrân”[1].

            Sfântul Paisie a căutat foarte mult timp un povățuitor iscusit, care să-l învețe meșteșugul rugăciunii neîncetate propuse de Sfântul Apostol Pavel ,,rugați-vă neîncetat” (I Tesaloniceni 5, 17), cunoscută și sub numele de ,,Rugăciunea inimii” sau ,,Rugăciunea lui Iisus”. Pentru această îndelednicire duhovnicească a căutat povățuire la marii duhovnici, atât în țara noastră cât și în Muntele Athos, însă se pare că practica ,,rugăciunii minții” a deprins-o în țara noastră la schitul Cârnul[2].

            Pe lângă rugăciune, Sfântul Paisie știa că omul ca să se sfințească are nevoie și de multă nevoință, pentru a supune trupul minții, după cum concluzionează și Mântuitorul nostru Iisus Hristos spunând: ,,Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită. Căci duhul este osârduitor, dar trupul este neputincios” (Matei 26, 41). Pentru a reuși să-și păstreze rugăciunea minții curată, sfântul este conștient că are nevoie și de o disciplină a trupului prin post și alte rețineri de la plăcerile lumești. Tocmai de aceea din această privință îl putem vedea pe Sfântul Paisie ca unul care își asumă încă din tinerețe multe nevoințe, un om care când își propunea ceva respectă cu multă sfințenie și fermitate făgăduințele făcute. De exemplu, în tinerețe a făgăduit să nu bea niciodată alcool și acest detaliu l-a respectat toată viața.

De asemenea și-a propus să respecte cu sfințenie cuvintele Mântuitorului de a nu cleveti și de a nu judeca păcatele nimănui: ,,Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura”. (Matei 7, 1-2). Aceste făgăduințe, sfântul Paisie le-a respectat după cum el însuși mărturisește: ,,Doamne, dacă voi învinui vreodată pe cineva, chiar dacă îl văd păcătuind cu ochii mei, să se deschidă pământul și să mă înghită!… Și prin harul lui Hristos am ținut această făgăduință toată viața mea”[3].

Această râvnă de a studia învățătura Domnului cuprinsă în Sfânta Scriptură și de a o pune în practică, a atras pe lângă el mulți ucenici de pe diferite meleaguri (700 de monahi doar la Mănăstirea Neamț și alte sute de monahi și frați la Secu, Sihăstria, Sihla etc.), atrași de sfințenia vieții lui. Putem observa că atunci când slujitorul lui Dumnezeu cunoaște învățătura Domnului revelată în Sfânta Scriptură, dar și împlinește ceea ce știe și învață, această râvnă aduce roadă însutită și sfințește viața celui care o practică, după cum ne spune și Mântuitorul: ,,cel ce va strica una din aceste porunci, foarte mici, şi va învăţa aşa pe oameni, foarte mic se va chema în împărăţia cerurilor; cel ce va face şi va învăţa, acesta mare se va chema în împărăţia cerurilor” (Matei 5, 19).

  Pe bună dreptate starețul Paisie de la Neamț poate fi numit ,,cel mai de seamă părinte duhovnicesc al secolului al XVII-lea și un adevărat înnoitor al monahismului românesc”[4].

         2. Postul și rugăciunea în viziunea Sfântului Paisie

          2.1 Postul

          Postul în viziunea Sfântul Paisie are o importanță foarte mare atunci când dorești să supui trupul după poruncile lui Dumnezeu. Postul nu este văzut ca o desconsiderare a trupului ca creație a lui Dumnezeu, ci postind, ca și crestin, reușești să supui trupul doritor de anumite plăceri, minții care însetează după Harul lui Dumnezeu. Această luptă împotriva dorinței păcătoase dobândite datorită căderii protopărinților noștrii, o recunoaște și Sfântul Pavel când zice: ,,Căci nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârşesc. Iar dacă fac ceea ce nu voiesc eu, nu eu fac aceasta, ci păcatul care locuieşte în mine” (Romani 7, 19-20).

            Sfântul Paisie când vorbește despre post el se referă nu neapărat la o mâncare echilibrată vegetală, de trei mese pe zi. Ci atunci când vorbește despre post se referă la o mâncare săracă (pâine și apă, în special pentru monahi), adică o cantitate necesară doar pentru păstrarea puterilor fizice, nu neapărat să mâncăm sau să savurăm mâncăruri vegetale (de post).

O astfel de persoană care reușește să mănâce echilibrat și puțin pe parcursul vieții lui, ,,poate săvârși orice lucru duhovnicesc”[5]. Pentru Sfântul Paisie postul este atunci când mănânci puțin, o dată pe zi, și nu mâncăruri alese și diversificate și trebuie să te scoli încă puțin flămând de la masă. El recomandă și spune că doar ridicându-te puțin flămând de la masă vei putea supune trupul sufletului, vei fi capabil de îndeletnicirile fizice de zi cu zi și  doar astfel vei putea birui patimile trupești. Nu postul, ci mâncarea puțină și săracă are capacitatea de a nimici poftele trupului.

Sfântul Paisie nu este de acord cu postul peste puterile fizice ale omului. Nu este de acord cu rețineri îndelungate de la mâncare, post negru, iar mai apoi după terminarea acelei perioade să recurgi la îmbuibare și la odihnă multă pentru trup. Este mai de folos să mănâci zilnic și puțin și așa poți dobândi măsura în toate ale vieții tale. De foarte multe ori postul luat și săvârșit peste puterile tale te păgubește pentru că în mare parte este făcut din trufie.

Postul, ne spune Sfântul Paisie, ținut cu dreaptă socoteală este începutul virtuților duhovnicești. Dacă vrem să ne păstrăm sufletul și mintea curată de diferite gânduri murdare, care atrag păcatul lângă noi, este nevoie să ne curățim trupul cu post. Postul este necesar sufletului pentru curățirea de patimi la fel cum este necesar trupului de aer pentru a supraviețui. De asemenea arătând necesitatea și importanța postului în relația noastră cu Dumnezeu, Sfântul Paisie spune că este cu neputință să fi preot și să nu ți post[6].

2.2. Rugăciunea

Rugăciunea, în viziunea marelui isihast, este o virtute comună oamenilor și îngerilor. Comună, pentru că atât oamenii dar și îngerii au nevoie de rugăciunea de laudă sau de slăvire a lui Dumnezeu. Aceasta îi aseamănă pe oameni, atunci când se roagă, cu îngerii din ceruri, care neîncetat stau în fața Tronului aducând laude neîncetate Sfintei Treimi. Iar acestă practică, aduce în inima celui ce o rostește, veselie dumnezeiască[7].

Sfântul Paisie când se referă la rugăciune se refera în mare parte la rostirea rugăciunii neîncetate, ,,rugăciunea lui Iisus”, rugăciune pe care a dobândit-o și a săvârșit-o întreaga viață. El socotește acest dialog cu Dumnezeu ca fiind cea mai puternică armă/sabie împotriva lucrărilor diavolești. Este acea unealtă care reușește să dezrădăcineze și cele mai adânci patimi din sufletul nostru[8]. Mai explică marele stareț, că omul care lucrează rugăciunea trăiește bucuria și veselia dumnezeiască, bucurie care îl fac pe om să nu mai dăruiască importanță lucrurilor materiale. Așa se explică de ce pustnicii și marii sihaștri sau cuvioșii nu mai dădeau importanță îmbrăcămintei și aspectului lor exterior.

,,Doamne Iisuse Hristoase miluieste-mă!”, este rugăciunea care trebuie rostită neîncetat, în orice loc și în orice împrejurare. Este o rugăciune mai presus de orice altă rugăciune scrisă, chiar și mai presus de rugăciunea psalmilor, pentru că ea exersată și repetată ajunge să izvorască din inimă, de aceea este numită și rugăciunea inimii. Sub îndrumarea duhovnicului ea trebuie rostită la început cu mintea, rațional, însă în timp ea trebuie coborâtă în inimă. Acestă rugăciune rostită din sinceritatea inimii este mântuitoare[9]

Pentru a dobândi rugăciunea neîncetată avem nevoie de trei virtuți: dragoste de Dumnezeu și de oameni, înfrânare și de rugăciunea lui Iisus. De ce? Pentru că dragostea potolește mânia, înfrânarea înlătură plăcerile trupești iar rugăciunea lui Iisus păstrează mintea curată[10].

Ierom. Nicolae Danco

---

[1] Pr. Alexandru Orjica, ,,Sfântul Paisie de la Neamț. Fericita rugăciune văzătoare”, articol publicat in: https://www.apostolia.eu/articol_2403/sfantul-paisie-de-la-neamt–fericita-rugaciune-vazatoare.html.

[2] Ion Gumenâi, ,,Paisie Velicikovski și rugăciunea minții. O retrospectiva istorică”, Revista Teologică, Nr.  6/2024, p. 64. Articolul se găsește și online pe: https://revistateologia.ro/downloads/StThHsAr/vol.6/7_Ion.pdf .

[3] Arhim. Benedict Sauciuc,  ,,Isihasmul Paisian în istoria Mănăstirii Neamț”, articol publicat în Ziarul Lumina din 13 februarie 2022. Articolul se poate găsi și online pe: https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/an-omagial/isihasmul-paisian-in-istoria-manastirii-neamt-169023.html

[4] Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române,  Editura Basilica, 2013, p. 350.

[5] Sfântul Paisie Velicikovski, Crinii Țarinei sau Flori preafrumoase, Editura Bisericii Ortodoxe din Moldova, 1995, p. 14

[6] Ibidem, p. 15.

[7] Idem, Despre rugăciunea lui Iisus, p. 16

[8] Ibidem.

[9] Op. cit., Despre rugăciunea lui Iisus prin care coboară harul și mâtuiește sufletul, p. 26.

[10] Idem, Despre rugăciunea neîncetată, p. 29.