În duminicile din această perioadă reauzim la Evanghelie câteva dintre pildele cu greutate ale Mântuitorului, pilde în care fiecare detaliu, fiecare cuvânt, fiecare nuanță îmbogățesc ideea principală a pildei.
Pilda despre bogatul nemilostiv și săracul Lazăr, pe care am auzit-o astăzi, în Duminica a 22-a, este mai mult decât o pildă despre starea sufletului după moarte, și nu este citită neapărat în legătură cu ziua de pomenire a morților. Este o pildă care vorbește despre libertatea omului de a alege. Este și o pildă despre priorități, arătând, mai ales, cât de impulsiv luăm unele hotărâri, fără a gândi, fără a analiza. „Purpura și visonul” (textile) din care erau confecționate hainele bogatului, sunt simboluri ale alegerii lucrurilor cu importanță limitată, ce scade în timp. Știm că ce este astăzi la modă, mâine va fi demodat. Înțelegem mai bine acest sens al pildei, făcând o paralelă cu universul financiar al investitorilor, unde succesul oricărei investiții este legat de profitabilitate; orice investiție în bunuri care se devalorizează înseamnă faliment. De multe ori, avem nevoie de o astfel de gândire analitică și pentru o viață spirituală vie, pentru a elimina lucrurile în care nu are sens să ne investim timpul, viața.
Această pildă ne atrage atenția asupra importanței pe termen lung a deciziilor pe care le luăm, al unui plan, al unei strategii (dacă material e mai greu de făcut un astfel de plan, pe toată viața, dar mai ales să ne ținem de el, pentru că depinde de prea multe lucruri ce nu le putem controla, pe plan spiritual, totul depinde doar de noi, de efortul nostru, de disponibilitatea noastră de a face acest efort).
Pilda de astăzi ne vorbește și despre superficialitate, falsitate, despre accentul pus pe imagine (nu întâmplător ne spune Mântuitorul în ce se îmbrăca bogatul), despre accentul pus pe aspectul exterior, lucru atât de apreciat și de încurajat de societatea în care trăim, unde importanța ta este dată de modul în care arăți și în care te arăți, te expui.
În încheierea Epistolei către Galateni, din care s-a citit și Apostolul de astăzi, găsim unul dintre cele mai interesante îndemnuri – concluzii (care face legătura cu fragmentul citit la Evanghelie), despre ce anume să așteptăm de la viața veșnică, de la Împărăția lui Dumnezeu. Cei care nu încearcă să se „îmbogățească în Dumnezeu” încă din viața aceasta nu pot nici măcar să își imagineze cum anume este Împărăția. Dar pentru cei care de pe acum încearcă să își înduhovnicească sufletele, Împărăția lui Dumnezeu nu este o întrebare fără răspuns, dar o prezență simțită în viața de zi cu zi. Iar Ap. Pavel tocmai ideea aceasta o reia în încheierea Ep. către Galateni – fiecare va simți și cunoaște Împărăția pe măsura propriilor eforturi: „Nu vă amăgiți; Dumnezeu nu se lasă batjocorit; căci ce va semăna omul, aceea va și secera. Cel ce seamănă în trupul său însuși, din trup va secera stricăciune; cel ce seamănă în Duhul, din Duh va secera viață veșnică” (Gal. 6; 7-8).
Cei care seamănă în viața duhovnicească își curăță neîncetat mintea, sufletul și trupul, prin rugăciune, post, meditație, dar mai ales prin ascultarea poruncilor. Se roagă, asemenea psalmistului, pentru deschiderea vederii spirituale, a ochilor sufletului: „descoperă ochii mei și voi înțelege minunile legii Tale” (Ps. 118,18).
Nichita Stithatul (călugăr din Constantinopol, sec. 11), vorbind despre curățarea simțurilor și deschiderea lor spre Dumnezeu, dă un exemplu practic – cel al citirii Scripturii, pentru a demonstra diferența dintre diferitele niveluri spirituale prin care trecem. Pentru începătorii vieții spirituale ea este hrana de care au nevoie în lupta cu patimile: „gătit-ai înaintea mea masă împotriva celor ce mă necăjesc pe mine” (Ps. 22,5). Pentru cei care au deja ceva experiență duhovnicească, citirea Bibliei este o desfătare, o veselie duhovnicească: „paharul Tău mă adapă ca un puternic” (Ps. 22,5). Iar pentru cei care au o viață duhovnicească desăvârșită, citirea Scripturii este un mir al Duhului dumnezeiesc, care le smerește și le îmblânzește sufletul și-l ridică mai presus de existența fizică, pentru a se bucura de simțirea prezenței lui Dumnezeu: „vărsat-ai untdelemn peste capul meu și mila Ta mă va urma în toate zilele vieții mele” (Ps. 22, 6). Chiar dacă încă nu culegem roadele semințelor plantate în viața duhovnicească, sau poate că doar acum ne aflăm în momentul semănatului, cel mai important este să nu uităm direcția în care ne îndreptăm: spre „stricăciune” sau spre „viață veșnică”.
pr vicar Marius N. Lauruc
