Calendarul bisericesc, care începe la 1 septembrie, ne întâmpină cu sărbători închinate Maicii Domnului. Una dintre aceste sărbători este Acoperământul Maicii Domnului, prăznuit la 1 octombrie (14 octombrie, după calendarul nerevizuit).
Această sărbătoare ne amintește de o minune care s-a petrecut în secolul al X-lea, în Biserica din Vlaherne (Constantinopol), pe vremea împăratului Leon al VI-lea. În timpul unei privegheri de noapte, Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos și ucenicul său, Epifanie, au avut o vedenie în care au văzut-o pe Maica Domnului înconjurată de îngeri și de sfinți, ținând un omofor deasupra creștinilor care se rugau în biserică.
Plin de mirare, Sfântul Andrei l-a întrebat pe ucenicul său, Epifanie: „Oare vezi, frate, pe Împărăteasa și Doamna tuturor, care se roagă pentru toată lumea?”. Iar el a zis: „O văd, sfinte părinte, și mă minunez, că o văd acoperind pe oamenii ce sunt în sfântul locaș, cu cinstitul ei omofor, ce strălucește mai mult decât soarele” (Sinaxar).
În limbajul popular, această sărbătoare mai poartă denumirea de „Pocrove”, termen de origine slavă care înseamnă „acoperământ”. Pe de o parte, acesta simbolizează protecția împotriva primejdiilor, iar pe de altă parte, exprimă purtarea de grijă, după cum ne sugerează și următoarea cântare: „Apărătoare Doamnă, pentru biruință mulțumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ție, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii Tăi. Ci, ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, slobozește-ne din toate nevoile”.
Istoricul sărbătorii
La început, acest praznic a fost sărbătorit în Grecia de către călugării din Sfântul Munte Athos. Mai târziu, începând cu secolul al XII-lea, a început să fie prăznuit și în țările slave. Pe teritoriul țării noastre, prima biserică având hramul „Acoperământul Maicii Domnului” este Schitul Pocrov, ctitorit de Sfântul Pahomie de la Gledin în anul 1714, situat în apropierea Mănăstirii Neamț.
În cadrul Vicariatului, avem biserica din satul Lunca la Tisa, cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”. Anul acesta, această biserică a împlinit 120 de ani de la zidire. Cu acest prilej, la data de 11 octombrie 2026, biserica a fost târnosită de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, moment de mare însemnătate duhovnicească atât pentru comunitatea parohială, cât și pentru Vicariat.
Însemnătatea duhovnicească a sărbătorii
Dincolo de evenimentul istoric, praznicul Acoperământului Maicii Domnului are profunde semnificații pentru viața noastră duhovnicească.
Puterea rugăciunii de mijlocire
Această sărbătoare ne arată că Maica Domnului este permanent „scara între cer și pământ” (Acatistul Buneivestiri) și că rugăciunea ei pentru noi nu încetează niciodată. Ea se roagă cu lacrimi pentru neputințele noastre, învățându-ne și pe noi valoarea mijlocirii și a rugăciunii făcute din inimă pentru cei aflați în suferință.
Lucrarea de mijlocire a Maicii Domnului nu a început odată cu minunea din Vlaherne, ci își are rădăcinile în paginile Sfintei Scripturi. La nunta din Cana Galileii, văzând situația dificilă în care se aflau mirii, cărora li se terminase vinul, Fecioara Maria mijlocește pentru ei înaintea Fiului său, spunând: „Nu mai au vin” (Ioan 2, 3). Prin acest gest al Fecioarei Maria, descoperim chipul blând și cald al Maicii care ne cunoaște lipsurile și neputințele și ne poartă de grijă, îndemnându-ne să urmăm învățăturile Fiului ei: „Faceți orice vă va spune” (Ioan 2, 5).
Nădejdea în momente de criză și de încercare
Trecerea prin încercări, pierderi sau stări de neliniște face parte din condiția umană. Praznicul ne amintește că, atunci când resursele noastre omenești se epuizează, ocrotirea divină rămâne neclintită: „Având bogăție de milostivire neîmpuținată, tuturor, până la marginile pământului, le întinzi mână de ajutor, Născătoare de Dumnezeu Fecioară. Bolnavilor le dai vindecare, celor ce pătimesc alinare, orbilor vedere și tuturor le dai toate, fiecăruia după a lui trebuință” (Icosul al 3-lea din Acatistul Acoperământului Maicii Domnului).
Chemarea de a fi sprijin și ajutor pentru ceilalți
Având ca pildă mila și ocrotirea cu care ne înconjoară Maica Domnului, suntem chemați să devenim, la rândul nostru, un sprijin pentru cei din jur. A oferi o vorbă de mângâiere, a nu judeca greșelile altora și a-i proteja pe cei vulnerabili înseamnă a transpune învățătura acestei sărbători în fapte concrete de iubire frățească.
În încheiere, aș dori să amintesc o rugăciune care se rostește în bisericile noastre la finalul Sfintei Liturghii: „Sub milostivirea ta scăpăm, Născătoare de Dumnezeu. Rugăciunile noastre nu le trece cu vederea în nevoi, ci din primejdii ne izbăvește pe noi, una curată și binecuvântată”.
Aceasta este considerată una dintre cele mai vechi rugăciuni închinate Născătoarei de Dumnezeu. Textul ei, scris în limba greacă, a fost descoperit în anul 1917, pe un papirus egiptean datat în jurul anului 250 d.Hr.
Această rugăciune ne îndeamnă ca, în dureri, necazuri, încercări și greutăți ale vieții, să cerem mila și ajutorul Născătoarei de Dumnezeu, nădăjduind că, prin rugăciunile ei, vom primi ajutorul și ocrotirea de care avem nevoie pe calea mântuirii.
Pr. Șanta Iulian – Poieni III
